Iuliana Moise: „Dezastrul este inevitabil pentru PNL”
PNL este în plină degringoladă, nu numai la Vâlcea, ci și la nivel național. Sondajele de opinie anunță dezastrul inevitabil din alegerile parlamentare și amplifică tensiunile dintre cei angrenați în conducerea formațiunii. Punctul nevralgic al partidului pare să fie chiar Bucureștiul, unde se anticipează un nou deznodământ jenant după prestația lamentabilă de la locale.
Nici pe plan județean estimările nu arată mai bine pentru PNL, după rușinea suferită la Râmnicu Vâlcea în vară. Îndepărtarea, marginalizarea sau retragerea unor membri importanți se resimte tot mai acut în scorul electoral al organizației locale. Dezvăluirile presei conturează situația disperată din interiorul formațiunii. Așa-zișii lideri ai falșilor liberali caută deja țapi ispășitori pentru rezultatele proaste pe care se așteaptă să le obțină pe 11 decembrie.
Românii au sesizat slăbiciunea PNL și și-au pierdut încrederea în capacitatea acestui partid de a genera o guvernare competentă. Pentru electoratul de dreapta există alternativa adevăraților liberali de la #ALDE. Pe listele partidului nostru veți regăsi politicieni care au confirmat la conducerea unor ministere cheie. Experiența candidaților ALDE vă oferă garanția unei guvernări eficiente.
Iuliana Moise, candidat ALDE Vâlcea pentru Senat