|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Kaufland Râmnicu Vâlcea – inaugurare pe 1 Decembrie cu porții gratuite de fasole cu ciolan! 

kaufland1

De 1 Decembrie, Kaufland deschide un nou magazin în Orașul Imnului – Râmnicu Vâlcea, și invită vâlcenii să sărbătorească românește

28 noiembrie 2016 – Kaufland România deschide joi, 1 Decembrie, un nou magazin în Râmnicu Vâlcea, acesta fiind cel de-al 111-lea magazin al rețelei din țară.

Cu ocazia deschiderii, Kaufland invită vâlcenii să sărbătorească românește 1 Decembrie împreună în noul magazin, unde va avea loc un program festiv pentru clienți. Vâlcenii vor fi așteptați în noul magazin cu porții gratuite de fasole cu ciolan, vor putea asista la ateliere tradiționale de olărit și la un spectacol al corului de copii de la Palatul copiilor.

De asemenea, la deschidere, clienții vor beneficia de oferte speciale la produsele românești marca “Țara Mea”, care vor avea prețurile reduse cu 20%, precum și la vinurile românești Casa Isărescu, Crâmpoșie și Sâmburel de Olt, reduse cu 30%.

Mai mult, special de 1 Decembrie, clienții noului magazin vor putea face fotografii într-o cabină special amenajată în magazin, care va beneficia de o recuzită inedită cu elemente tricolore, astfel încât aceștia vor putea să serbeze Ziua României într-un mod haios. Primii 1500 de clienți care își fac fotografii în cabină vor primi cadou un produs românesc. La final, clienții vor putea să își publice pe facebook fotografiile făcute în cabina Și eu sărbătoresc românește” și o vor putea ridica și în variantă imprimată.

Noul magazin Kaufland va fi situat în str. Barajului Nr 32-34, în Râmnicu Vâlcea și va pune la dispoziția locuitorilor o gamă diversificată de produse de calitate la prețuri reduse. Programul hipermarket-ului va fi de la 7.30 – 22.00 de luni până sâmbătă, iar duminică de la ora 8:00 la 20:00. Magazinul este prevăzut cu o stație de alimentare a mașinilor electrice sau hibride, încărcarea acestora fiind gratuită. Parcarea cuprinde 166 de locuri pentru mașini, rastele pentru biciclete, iar 4 locuri sunt destinate celor care utilizează stația de alimentare a mașinilor electrice.

Acesta va fi al doilea magazin din România în care clienții vor putea folosi aplicația Kaufland Scan&Pay pentru cumpărături rapide, magazinul având case speciale pentru cei care o folosesc. Aplicația se descarcă gratuit și permite clienților Kaufland să îşi facă cumpărăturile mai repede în magazin, scanând singuri cu telefonul mobil produsele puse în coș și apoi să le achite în câteva secunde la casele desemnate.

Prin deschiderea acestui nou magazin, Kaufland, unul dintre cei mai mari angajatori din România, susține dezvoltarea comunității locale, creând peste 90 de locuri noi de muncă în Râmnicu Vâlcea.

Suprafața de vânzare a hipermarket-ului este de 2400 mp și este prevăzut cu patru spații închiriate în interiorul galeriei comerciale – farmacie, plafar, tabaco expres și atelier chei.

Printre serviciile speciale pe care noul magazin le oferă se numără și un punct Grill pentru cei care vor să ia rapid o masă gustoasă.

Locuitorii orașului Râmnicu Vâlcea vor fi așteptați în fiecare săptămână cu oferte speciale și cu un sortiment larg și variat, magazinul punând accent pe produsele proaspete și pe cele făcute în România. Kaufland România acordă o atenție sporită prospețimii și de aceea asigură zilnic livrări de produse proaspete precum legume, fructe, lactate, carne, mezeluri etc. printr-un traseu scurt de aprovizionare.

„Ne extindem pentru a aduce mai aproape de români produsele proaspete, de calitate, la prețuri mici. Peste jumătate din sortimentul nostru este de proveniență românească și procentul se află în creștere, mulțumită parteneriatelor de succes pe care le avem cu producătorii autohtoni, pe care îi susținem prin programe dedicate. Extinderea Kaufland este și va fi sustenabilă, magazinele având integrat un concept eco și tehnologii verzi”, a declarat Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Comunicare, Kaufland România.

În linie cu angajamentul Kaufland România față de mediu, noul hipermarket beneficiază de o instalație de încălzire ecologică – un sistem complex modern care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și care ne permite să economisim astfel resursele naturale și să acționăm responsabil față de mediu. De asemenea, 100% din energia utilizată este verde, provenind în totalitate din surse regenerabile.

De asemenea, magazinul este modernizat în linie cu noi standarde de amenajare și beneficiază de un nou concept de design interior pentru raioanele de fructe și legume, vitrina asistată și drogherie.

Prin această extindere, Kaufland își reconfirmă poziția de cel mai mare retailer din România și în 2016. Sortimentul magazinelor Kaufland conţine până la 26.000 de articole diverse (produse regionale, produse de marcă, mărci exclusive) şi oferă clienţilor atât preţuri reduse, cât şi prospeţime, varietate şi o calitate superioară.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 țări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale. Pe lângă educație, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.kaufland.ro.

DESCRIEREA MAGAZINULUI

Raionul legume şi fructe

Un punct de atracţie este zona de legume şi fructe. Indiferent de anotimp, clienţilor le este oferită o gamă largă de fructe şi legume proaspete, articole de sezon, dar şi produse exotice.

 

Raionul de produse proaspete cu servire asistată

Cuprinde o gamă variată de articole din România, inclusiv specialităţi regionale, la preţuri avantajoase. Acest departament este completat de raionul cu autoservire de unde clienţii pot cumpăra specialităţi româneşti şi internaţionale.

 

Produse nealimentare

Pe lângă oferta variată de produse alimentare, Kaufland oferă şi articole atractive pentru casă, textile, electrocasnice, papetărie, articole de joacă şi de sezon, la preţuri avantajoase, precum şi oferte speciale care se schimbă săptămânal.

 

Brutărie

La raionul de brutărie, clienții sunt așteptați cu un sortiment larg de produse de panificație. 100% din pro­dusele de panificaţie din magazinele Kaufland sunt făcute în România.

 

Raioanele de alimente de bază, dulciuri și băuturi

În cadrul acestor raioane punem la dispoziția clienților o gamă diversificată de alimente de bază pentru toate gusturile, oferind calitate la prețuri reduse, dulciuri pentru cei mici și cei mari, precum și un portofoliu larg de băuturi răcoritoare și alcoolice.

 

Raionul de produse de îngrijire personală și drogherie

Cuprinde un sortiment variat de articole de igienă, îngrijire personală, sănătate și frumusețe pentru întreaga familie.

 

Preţ, calitate, servicii şi program zilnic

Succesul magazinelor Kaufland se bazează pe o politică riguroasă de preţuri, însă nu numai preţurile mici fac din magazinul Kaufland un punct de referinţă pentru clienţi. Amabilitatea angajaţilor, precum şi numeroasele garanţii şi servicii ilustrează importanţa acordată satisfacţiei clientului de către Kaufland (Garanţia prospeţimii, Garanţia rapidităţii, Garanţia schimbului de produse, Super petrecere, Apel gratuit pentru taxi etc.). Informații complete despre acestea pot fi accesate la următorul link: http://kauf.land/OJL. De asemenea, clienţii pot apela gratuit numărul de telefon 0800.080.888 de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 18.00 sau pot accesa site-ul www.kaufland.ro.

Facilităţi pentru clienţi

Kaufland pune la dispoziţia clienţilor săi o clădire modernă, construită după toate standardele actuale, care oferă condiţii optime pentru a face cumpărături într-o atmosferă placută. Culoarele largi şi o compartimentare clară pe sortimente facilitează orientarea rapidă a clienţilor.

Protecţia mediului

Kaufland promovează păstrarea şi protecţia mediului. Eliminarea, separarea şi reciclarea deşeurilor sunt măsuri luate pentru protejarea practică a mediului. În acest sens, Kaufland foloseşte la transportul mărfurilor sisteme de ambalare returnabile.

Foto: Vocea Vâlcii

Leave a Response