SĂPTĂMÂNA VIITOARE, RECTIFICARE BUGETARĂ LA CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA! CITEȘTE UNDE SE DUC BANII!
Se vor repartiza banii pentru drepturile copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi sumele pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, a căminelor pentru persoane vârstnice şi a invătământului special
La rectificarea bugetului de stat pe anul 2016, pentru judeţul Vâlcea a fost alocată suma prin care se vor acoperi cheltuielile cu alocaţiile de hrană de care beneficiază copiii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă din judeţul nostru, urmând ca, la prima şedinţă a Consiliului Judeţean, care va avea loc săptămâna viitoare, fondurile să fi repartizate pe comune, oraşe şi municipii.
Reamintim că, în repetate rânduri, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a solicitat Guvernului României repartizarea acestor sume, destinate protecţiei sociale şi celorlalte cheltuieli pentru care administraţiile locale trebuie să aibe asigurate fonduri la acest sfârşit de an.
Tot în cursul săptămânii viitoare se vor repartiza, pe fiecare instituţie aflată în coordonarea Consiliului Judeţean Vâlcea, sumele pentru: susținerea sistemului de protecție a copilului; funcționarea căminelor pentru persoane vârstnice şi finanțarea cheltuielilor unităților de învățământ special.
De asemenea, vor fi aprobate, pe unităţi administrativ–teritoriale, fonduri pentru stingerea arieratelor, achitarea ratelor restante la împrumuturile contractate în baza OUG nr.2/2015, precum şi pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală.
„Deoarece Guvernul a aprobat foarte târziu rectificarea bugetului de stat, suntem în situaţia în care lucrăm „la foc continuu”, cu tot personalul instituţiei, astfel încât să ţinem şedinţa de Consiliu Judeţean cât mai repede.
Vreau să le mulţumesc anticipat colegilor din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean pentru că, împreună, vom reuşi să întocmim materialele pentru şedinţă, astfel încât, săptămâna viitoare, banii să plece către beneficiari, chiar dacă i-am primit foarte târziu, iar volumul de muncă este uriaş.
Vom face tot ceea ce ţine de noi pentru ca, de sărbători, să fie plătite atât drepturile alocate copiilor cu cerinţe speciale integraţi în învăţământul de masă şi salariile personalului, cât şi facturile pentru cheltuielile necesare asigurării funcţionării activităţii instituţiilor finanţate din bugetul propriu al judeţului”! – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.
Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare
Râmnicu Vâlcea
08.12.2016