|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primarul Gutău a anunţat că „masonul” Adrian Secureanu a fost exclus definitiv din Căminul de Bătrâni Ostroveni 

mircia-gutau1

Vineri, 23 decembrie 2016, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a anunţat că municipalitatea a reuşit rezilirea definitivă a contractului de concesiune a Căminului de Bătrâni din Ostroveni, contract încheiat în anul 2014 cu fundaţia controversarului „mason” Florin Adrian Secureanu. Edilul şef al municipiului a mai precizat că destinaţia căminului de bătrâni nu va schimbată şi va fi preluată în administrare de către Primăria Râmnicului, care va crea un departament care să se ocupe de gestionarea şi întreţinerea clădirii, dar şi să aibă în îngrijire persoanele vârstnice care vor benificia de serviciile din cămin. Luna trecută, în cadrul şedinţei Consiliului Local al Râmnicului, a fost prezentată o informare privind derularea contractului de concesiune a serviciului de asistenţă medico socială pentru persoanele vârstnice din municipiu nr. 24400/22 iulie 2014, aşa cum a fost modificat şi completat prin actul adiţional nr. 9821/16 martie 2015. De fapt, consilierii au luat act de rezilerea contractului cu Fundaţia Marele Priorat Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de la Ierusalim Cavalerii de Malta, reprezentată de Adrian Secureanu, pentru concesionarea Căminului de Bătrâni Ostroveni. În data de 30 septembrie 2016, Primăria a notificat Fundaţia Marele Priorat Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de la Ierusalim Cavalerii de Malta – concesionarul serviciului, ca până la data de 17 octombrie 2016 să prezinte toate documentele din care să rezulte valoarea totală a investiţiei pe care s-au angajat să o realizeze şi că bunurile sunt proprietatea acesteia, precum şi să facă dovada începerii cu această dată a activităţii, potrivit contractului de concesiune. Urmare a notificării mai sus menţionată, Fundaţia Marele Priorat Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de la Ierusalim Cavalerii de Malta a solicitat primăriei o mediere a contractului de concesiune în data de 13 octombrie 2016, ca procedură prealabilă, având mai multe obiective primul invocat fiind „desfiinţarea clauzelor nelegale ale contractului nr. 24400/22 iulie 2014, respectiv: obligaţiile Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de proprietar şi beneficiar al investiţiei conform Legii nr. 50/1991 actualizată”.

Leave a Response