Bandă de găinari, prinsă de polițiști la Păușești Măglași
La data de 30 decembrie 2016, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Băile Olăneşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au organizat o acţiune pe raza comunei Păuşeşti-Măglaşi, în scopul creşterii autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii.
Cu acest prilej, poliţiştii au depistat pe M.A., de 16 ani, I.L., de 15 ani şi P.G.C., de 19 ani, toţi din comuna Păuşeşti-Măglaşi, bănuiţi de comiterea mai multor furturi de păsări, biciclete, motoferăstrău şi altele, comise pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, în cursul anului 2016.
De asemenea, poliţiştii i-au depistat pe M.L., de 14 ani G.A., de 11 ani, ambii din comuna Păuşeşti-Măglaşi, bănuiţi de sustragerea unui indicator rutier, faptă comisă în vara anului 2016 pe raza oraşului Băile Olăneşti.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea pentru audieri, faţă de aceştia efectuându-se cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt şi furt calificat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.