Mircia Gutău: tuturor locuitorilor Râmnicului, le doresc să aibă parte de un an plin de realizări, sănătate şi bunăstare!
Luna decembrie a anului care tocmai s-a încheiat a fost marcată pentru comunitatea locală de o serie de evenimente festive care ţin, deja, de istoria acestor locuri. Am început cinstind Ziua Naţională prin pornirea iluminatului festiv în întreg oraşul, ne-am bucurat de sărbătorile dedicate Sfântului Nicolae şi Crăciunului, am reînviat tradiţia organizării Balului Primăriei ca un moment al bilanţului, al înţelegerii şi al conlucrării şi am încheiat cu un Revelion în stradă, care s-a bucurat, ca în fiecare an, de o participare numeroasă din partea râmnicenilor. Doresc să vă asigur că, la finalul lui 2017, aceste sărbători se vor bucura de o strălucire şi mai mare: odată cu finalizarea lucrărilor din zona centrală, multe din evenimentele festive specifice se vor desfăşura, aşa cum se cuvine, la ”kilometrul 0” al oraşului nostru.
Dar până atunci, doresc să mulţumesc tuturor celor implicaţi în desfăşurarea manifestărilor grupate sub genericul ”Decembrie Magic”.
Şi de această dată, ordinea, liniştea publică şi siguranţa cetăţeanului au fost asigurate de reprezentanţi ai Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Biroului Siguranţă Rutieră, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”General Magheru”, ai Poliţiei Locale a municipiului şi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă, cărora le mulţumesc că, în aceste momente de mare sărbătoare pentru cei mai mulţi, au ales să-şi facă datoria, în condiţii meteorologice nefavorabile, pentru ca evenimentele să se desfăşoare fără incidente.
Pentru decorarea festivă a oraşului, pentru amenajarea Târgului de Iarnă şi pentru organizarea celorlalte manifestări mulţumesc Serviciului public administrare şi întreţinere străzi, SC Pieţe Prest SA, Corpului de Control al Primarului şi celorlalte structuri implicate din cadrul Primăriei. De asemenea, mulţumiri se cuvin aduse şi tuturor colaboratorilor noştri care au contribuit la derularea momentelor artistice din această perioadă.
Vreau să mulţumesc, totodată, presei locale şi regionale care a făcut o publicitate adecvată tuturor evenimentelor organizate în cursul lunii decembrie 2016.
Dar cele mai calde mulţumiri le adresez râmnicenilor care au participat în număr mare la manifestările pregătite pentru ei şi care au apreciat eforturile administraţiei locale de decorare a oraşului şi de organizare a unor evenimente specifice.
Celor menţionaţi mai înainte şi, de asemenea, tuturor locuitorilor Râmnicului, le doresc să aibă parte de un an plin de realizări, sănătate şi bunăstare!
La Mulţi Ani 2017!
Mircia Gutău,
Primar
Pingback: Mircia Gutău: tuturor locuitorilor Râmnicului, le doresc să aibă parte de un an plin de realizări, sănătate şi bunăstare! – Stiri Online 24