|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

CCR a declarat neconstitutional transferul Palatului Olanesti din administrarea RA-APPS in cea a SRI 

Vila_de_protocol

 

Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a articolelor 2 si 3, alin 5 a OUG 114/2013 prin care a fost transferat Complexul Palatul Olanesti, construit in 1989 pentru a fi utilizat de catre presedintele Nicolae Ceausescu, acum in domeniul public al statului, din administrarea RA-APPS in cea a SRI, scrie News.ro.

Transferul era prevazut in articolului 2 al OUG 114/2013, iar alineatul 5 al articolului 3 stipuleaza: „La data semnarii protocolului de predare-preluare, Serviciul Roman de Informatii se subroga in toate drepturile si obligatiile Regiei Autonome „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat” in legatura cu activitatea aferenta imobilului prevazut la art.2.”

Decizia CCR a fost luata cu majoritate de voturi. „Curtea a constatat ca dispozitiile legale criticate au fost adoptate cu incalcarea exigentelor constitutionale prevazute de art.1 alin.(4) si (5) referitoare la principiul separatiei si echilibrului puterilor si principiul legalitatii, de art.44 privind dreptul de proprietate privata si de art.115 alin.(4) referitoare la conditiile adoptarii ordonantei de urgenta a Guvernului”, transmite Curtea Constitutionala. Ultimul articol din Constitutie invocat prevede ca „Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora”.

Complexul „Palatul Olanesti” a fost construit in 1989 pentru a fi folosit de catre demnitari, insa rareori a fost utilizat in acest scop. Evaluat in 2013 la 45.200.000 de lei, complexul cuprinde doua corpuri de cladire, o cabana, helioport, parc si un teren de peste 10 hectare.

Prin intermediul OUG 114/2013, au mai fost transferate doua imobile aflate pana atunci in administrarea RA-APPS. Vila Covasna, folosita des pentru vacante de catre presedintele Traian Basescu, a trecut in administrarea MApN, iar Hotelul „Bradul”, aflat tot in Covasna, a trecut in administrarea Bisericii Ortodoxe Romane.

Leave a Response