În comuna Vaideeni, primarul Daniel Băluţă a organizat excelent manifestarea culturală „Balul oierilor”
La data de 1 ianuarie, în comuna Vaideeni a avut loc o manifestare culturală inedită, denumită „Balul oierilor”, prin intermediul căreia se încearcă păstrarea tradiţiilor populare ale ciobanilor din zonă. Ritualul se practică de peste un secol, iar localnicii se pot bucura de un frumos festival românesc, cu cântece şi dansuri populare. Tinerii din zonă folosesc acest prilej şi pentru a-şi căuta perechea, multe căsătorii încheindu-se după acest bal. Anul Nou a fost întâmpinat de localnicii din comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea, prin rugăciune, sărbătorindu-l pe Sfântul Vasile, dar şi printr-un frumos festival tradiţional românesc, prin cântece, dansuri şi cu un întreg spectacol folcloric. Evenimentul a fost organizat de primarul localităţii, Daniel Băluţă, cel care a respectat primul tradiţia şi a participat la bal îmbrăcat în costum popular. Oamenii nici nu mai ştiu când a fost organizată pentru prima oară manifestarea, dar cert este că ea s-a desfăşurat în fiecare an, din 1950 şi până în prezent şi că datează din anul 1910. Deşi a avut câţiva ani de întrerupere în preajma războiului, această manifestare a rămas în continuare în tradiţia localnicilor din Vaideeni. A existat o restricţie într-o anumită perioadă, care prevedea ca invitaţii să fie îmbrăcaţi obligatoriu în costume populare, de multe ori acestea fiind foarte scumpe, sau unora nu le era prea comod. Şi în acest an, din cele câteva sute de persoane care au participat la Balul oierilor, cel puţin jumătate au fost îmbrăcate în costume populare, ceea ce demonstrează că tradiţia încă se păstrează la Vaideeni. După spectacol, tinerii au avut „verde” pentru a-şi alege fete pentru dans şi a lega prietenii cu acestea, sub atenta supraveghere a câtorva părinţi, care stăteau pe scaune, pe margine. Localnicii spun că acest bal seamănă cu cele din vechime, când tinerii îşi alegeau nevestele în acest fel. „De multe ori s-au legat căsătorii aici, este un prilej şi pentru tineri să se cunoască”, a spus una dintre participante. Înainte de bal, mamele grijulii şi-au aranjat fetele cum au putut mai bine, un costum popular fiind de altfel destul de scump. Vreme de câteva ore, localnicii din Vaideeni au petrecut şi au avut prilejul de a socializa cu cei plecaţi din localitate sau din ţară şi care, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, s-au întors pe meleagurile natale.
Petre Coman
Foto: arhivă