Domnul Mircia Gutău a precizat că acordarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, prin hotărârea Consiliului Local  245/133 din 27 septembrie 2016, constituie un act de recunoaștere a contribuției substanțiale la dezvoltarea vocației Râmnicului de a fi un centru spiritual și cultural românesc de prestigiu.

Cuvântul de binecuvântare al Părintelui Arhiepiscop, intitulat Contribuția Bisericii la dezvoltarea orașului Râmnicu-Vâlcea, a subliniat că „Istoria și dezvoltarea Municipiului Râmnicu-Vâlcea sunt strâns legate de Episcopia Râmnicului, care funcționează în această localitate, începând cu anul 1503, când a fost înființată de către Sf. Ierarh Nifon Patriarhul Constantinopolului. Fără doar și poate că orașul acesta nu ar fi ajuns la strălucirea pe care o are astăzi, dacă Episcopia nu ar fi funcționat aici.

La începutul secolului al XVI-lea, în cadrul Mitropoliei Ungrovlahiei sunt organizate primele două eparhii distincte: Episcopia Râmnicului şi Episcopia Buzăului (se pare că în anul 1503), la iniţiativa fostului patriarh ecumenic Nifon al II-lea, adus în Țara Românească de către domnitorul Radu cel Mare, spre a reorganiza Mitropolia Ungrovlahiei. Ajuns în Țara Românească, fostul patriarh ecumenic a convocat la Târgoviște, unde era reședința domnului – „pre toți egumenii de la toate mănăstirile țării Ungrovlahiei și tot clirosul Bisericii și făcu săbor mare de-npreună cu domnul și cu toți boierii, cu preoții și cu mirenii”, așa cum relatează Gavriil Protul în Viața Sfântului Nifon. Cu prilejul acestui sobor, după istorisirea aceluiași aghiograf, Nifon a hirotonit doi episcopi și le-a dat „și eparhie, care cât va birui; și-i învăță cum vor purta grijă și cum vor paște oile cele cuvântătoare carele sunt date-și în seamă, ca să se înderepteze toată țara de la arhierei”. În Viața Sfântului Nifon nu se dau numele celor doi episcopi și nu sunt indicate nici reședințele lor. Mulți cercetători însă consideră că episcopul hirotonit pentru Episcopia Râmnicului ar fi Sf. Maxim Brancovici, cel care i-a urmat în scaunul de mitropolit Sfântului Nifon, însă acest fapt trebuie privit cu multă rezervă, neavând nicio sursă documentară în acest sens.

Reședința noii episcopii, numită chiar din secolul al XVI-lea „a Noului Severin”, ceea ce arată că Episcopia Râmnicului s-a vrut a fi continuatoarea Mitropoliei Severinului, înființată în anul 1370, a fost orașul Râmnic la biserica Sfântul Nicolae, ctitorită  de către Dan I, fratele Binecredinciosului Voievod Mircea cel Bătrân. Reședința episcopală a dăinuit până astăzi în acest oraș, cu excepția a nouă ani, între anii 1847-1856, când a fost mutată la Craiova, în urma incendiului celui mare.

La Râmnicu-Vâlcea, în anul 1705, Antim Ivireanul, unul dintre cei mai buni tipografi ai vremii, a fost hirotonit ca episcop cu sfatul și cu voia prea luminatului și învățatului domn Constantin Brâncoveanu, martir sfânt al Bisericii noastre strămoșești. Urmare a acestei numiri, în secolul al XVIII-lea la Râmnic se desfășura o bogată activitate culturală, datorată cărturarului Antim Ivireanul, cel ce a pus aici bazele unei tipografii în care au fost tipărite mai multe lucrări în limba română. Instalat în vechiul scaun vlădicesc de la Râmnic, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a dovedit și aici calități excepționale de bun organizator și om de carte. Prima sa grijă a fost să înființeze o tipografie, prima în acest oraș, cu o parte din utilajul românesc și grecesc folosit la Snagov, pe care îl numea „rodul muncii mele”. Primele cărți tipărite au fost Tomul bucuriei și Antologhion.

Au ieșit de sub tipar în continuare Gramatica slavonească (1755), Trâmbița românească (1769), ciclul Mineelor (1776 -1780), întâia ediție a scrierii lui Ienăchiță Văcărescu, Observații sau băgări de seamă asupra regulelor și orânduelelor gramaticii românești (1787) și multe altele.

În afară de aceste tipărituri, se mai pot urmări și alte aspecte ale activității sale ca episcop de Râmnic. Ca și înaintașii săi, s-a îngrijit de sporirea bunurilor episcopiei, cumpărând o serie de vii, păduri, mori etc. S-a îngrijit de restaurarea unor vechi lăcașuri de închinare din eparhie, restaurând și zugrăvind, printre altele și Mănăstirea Cozia, în pisania căreia este arătat ca „ostenitoriu” la înfrumusețarea ei, Schitul Fedeleșoiu, metoc al Coziei, și Mănăstirea Govora, unde se păstrează zugrăvit chipul său.

După sfârșitul martiric al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, dar și al episcopului său, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în anul 1719, când Episcopia Râmnicului era condusă de episcopul Damaschin, toate teritoriile din jurisdicția acesteia se aflau sub ocupația Imperiului austro-ungar. Astfel acesta solicita printr-un memoriu adresat Curții de la Viena ca „Episcopia Râmnicului să fie ridicată la rangul de Mitropolie, pe motiv că și altădată a existat în această regiune o mitropolie, și anume în părțile Severinului”, mitropolitul urmând să aibă scaunul la Râmnicu-Vâlcea.

O serie de biserici emblemă pentru Râmnicu-Vâlcea au fost construite în secolul al XVIII-lea, în vremea episcopilor Damaschin, Clement, Chesarie sau Grigorie Socoteanu, care au ctitorit biserici precum Toți Sfinții, Buna-Vestire, Bolnița șiParaclisul Sf. Grigorie Bogoslovul de la Centrul Eparhial.

În anul 1847, așa cum am amitit deja, a avut loc marele incendiu care a mistuit cea mai mare parte a Râmnicului: episcopia, seminarul, şcoala primară, dar şi  foarte multe case din zona centrală, adică peste jumătate din ceea ce însemna la vremea aceea Râmnicul Vâlcii.

Episcopia şi seminarul au fost primele clădiri reconstruite de Sfântul Calinic, Episcopul Râmnicului, drama incendiului ducând la modernizarea mult întârziată a oraşului. Prima ţintă a fost lărgirea şi modernizarea Uliţei Mari, Calea lui Traian de azi. Piatra de râu şi lumina felinarelor cu lumânări mari la început, şi mai târziu petrol au adus Râmnicul într-o lumină pe care nu o mai cunoscuse până atunci.

Dacă vorbim astăzi de dezvoltarea orașului Râmnicu-Vâlcea, lucrul acesta este datorat fără nicio exagerare și Bisericii de aici, care a ştiut nu doar să dubleze activitatea economică din oraș, ci să o susţină la propriu şi să stimuleze dezvoltarea spiritual-culturală şi economică a municipiului Râmnicu Vâlcea. Fabricile de hârtie şi tipografiile din sec. XIX, care au făcut să înflorească oraşul, oare de unde îşi aveau izvorul, dacă nu din cea personală a Sfântului Calinic, pe care a dăruit-o primăriei oraşului Râmnic?

Istoricul Nicolae Iorga a denumit Râmnicul capitală a tipografiilor, iar un capitol al lucrării sale Literatura română veche este numit Epoca lui Chesarie de Râmnic.

Vedem astfel că Biserica nu poate fi desprinsă din istoria acestui oraș și, mai mult decât atât, ea a jucat rolul cel mai important în dezvoltarea Râmnicului, până spre secolul XX.

Continuitatea culturală cu aceste secole înfloritoare trebuie să fie întărită şi de noi cei de astăzi. Atât Biserica, cât şi instituţiile statului din Capitala Olteniei de sub munte trebuie să susţină promovarea spiritualității ortodoxe și a culturii, pentru că fără acestea întreg județul Vâlcea își pierde adevărata valoare.

Anul 2017 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe ca Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului; pentru noi, vâlcenii, faptul acesta are o mare importanță pentru că Justinian Marina, vrednicul de pomenire patriarh, este vâlcean, păstorind ca preot ani buni și o biserică din acest oraș. În acest sens, avem datoria ca împreună, Biserica vâlceană și insituțiile statului, în acest an, să finalizăm lucrările de zidire a Mănăstirii Sf. M. Mc. Gheorghe Suiești, locul natal al Patriarhului Justinian și să renovăm spre a putea fi resfințită Biserica Sf. Gheorghe din Râmnicu-Vâlcea.

În felul acesta, misiunea Bisericii nu este doar cea a reafirmării lucrării sfințitoare și activității culturale desfășurate în trecut de către vrednicii săi ierarhi, preoți și viețuitori ai mănăstirilor. Misiunea noastră a ierarhilor, preoților, autorităților locale, oamenilor de cultură și nu numai, este de a întări rădăcinile generației actuale în ceea ce înaintașii noștri au făcut”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

Reafirmând lucrarea cultural-duhovnicească a ierarhilor care au păstorit Eparhia Râmnicului de-a lungul veacurilor, Chiriarhul Râmnicului a oferit pentru sala de ședințe a Consiliului Local o icoană a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al municipiului.