Patru companii sunt interesate să cumpere Oltchim
Patru companii au depus oferte neangajante în privatizarea Oltchim, informează realitatea.net, citând news.ro. Combinatul, scos la vânzare pe bucăți, va fi vândut cui va plăti cât mai multe datorii creditorilor.
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a anuntat vineri că a primit oferte neangajante din partea unor “operatori industriali” și a unor “investitori financiari”, patru dintre ofertele primite acoperind pachetele operaționale, care includ activități de fabricare de produse chimice, în timp ce celelalte sunt doar pentru active. Ofertele firmelor interesate de activele Oltchim vor fi selectate în funcţie de sumele obţinute de creditorii combinatului. Rezultă că nu vor conta atât planurile investitorilor de menținere a activității sau relansare a combinatului – anunță gds.ro
“Oltchim SA, societate în reorganizare judiciară, anunță încheierea etapei de oferte neangajante a procesului competitiv privind vânzarea activelor societății lansat în cea de a doua jumătate a anului 2016. Această etapă, constând în depunerea de oferte neangajante de către părțile interesate, s-a finalizat prin primirea de către Oltchim a unui număr de astfel de oferte din partea investitorilor interesați, inclusiv din partea unor operatori industriali, precum și a unor investitori financiari”, a precizat vineri Oltchim, într-un comunicat.
Două companii au anunțat oficial, până la termenul limită de depunere a ofertelor neangajante, din 23 ianuarie, că sunt interesate să preia activele Oltchim: Chimcomplex, societate controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, și grupul germano-polonez PCC, acționart minoritar al combinatului.
Procesul de selecție va continua cu următoarea etapă, în cadrul căreia ofertanții selectați vor fi invitați să efectueze un proces de audit (due diligence).