Polițiștii au luat cu ALSALT zonele locuite de ȚIGANI în Râmnicu Vâlcea
În noaptea de 28/29 ianuarie a.c., între orele 22.00 – 06.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea, Biroul Ordine Publică – Compartiment Proximitate au organizat o acţiune punctuală în sistem integrat pentru prevenirea faptelor antisociale comise în municipiul Rm. Vâlcea, pe străzile Barajului, Timiş, Carpaţi, Someş, Daniil Ionescu, Liviu Rebreanu, Radu de la Afumaţi, Ştirbei Vodă, Carol I, Calea lui Traian şi General Magheru unde locuiesc sau tranzitează persoane de etnie rromă pretabile la comiterea de fapte antisociale, identificarea persoanelor care locuiesc fără drept în imobilele de pe aceste străzi şi a acelora care frecventează şi staţionează perioade mai mari de timp în grupuri cu scopul de a comite infracţiuni.
La nivelul societăţilor comerciale din zonele de competenţă s-au efectuat verificări pe linia asigurării pazei în mod corespunzător, fiind verificaţi un număr de 12 agenţi de pază.
În urma controalelor efectuate s-a constatat că toţi agenţii de pază îşi îndeplineau serviciul conform consemnului posturilor, cu excepţia unui număr de doi agenţi de pază care au fost sancţionaţi contravenţional, conform Legii 333/2003.
Au fost efectuate verificări pentru obţinerea datelor de interes operativ privind persoanele faţă de care s-au dispus măsuri de control judiciar sau asistare zilnică neprivativă de libertate, în cauzele penale aflate în lucru.
Au fost efectuate verificări privind îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu de către personalul supraveghetor şi de pază de la Centrul de Plasament ,,Ana” – zona Nord, din municipiul Rm. Vâlcea, precum şi modul de comportare şi respectarea programului de către persoanele instituţionalizate, la ora 23.20.
Pe timpul acţiunii au fost legitimate 14 persoane, 3 dintre acestea fiind conduse la punctul de consiliere Nord pentru identificare şi verificare în bazele de date. Au fost efectuate verificări şi controale pe linia Legii 333/2003 la un număr de 13 societăţi comerciale şi la două unităţi alimentare s-a verificat legalitatea funcţionării acestora.
unde e politia cand 16-17 tigani fac roata la intrarea principala de la mall? sau politia vine acolo doar ca sa-si ”serbeze” ziua?