Trei bărbaţi răniţi într-un accident în judeţul Vâlcea
Trei bărbaţi au fost răniţi în timpul unui accident rutier care a avut loc, în această dimineaţă, pe DJ 651, în comuna vâlceană Ghioroiu. Şoferul unui autoturism a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure, moment în care a fost lovit în plin, de o altă maşină. În timpul impactului, maşina lovită în plin s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Şoferul şi doi pasageri din autoturismul care circula regulamentar au fost răniţi. Una dintre victime, de 43 de ani, aflată în stare mai gravă, a fost preluată de o ambulnaţă SMURD de la Grădiştea şi dusă până la graniţa cu judeţul Dolj, de unde a fost preluată de o ambulanţă de la Craiova. Celelalte două persoane au fost duse la Spitalul din Râmnicu Vâlcea.
Şoferul care a provocat accidentul nu a fost rănit. El s-a ales cu dosar penal pentru rănire din culpă.