|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

PERCHEZIȚII la sediul unei instituții publice, la firme și la domiciliile suspecților. Este vizat fostul primar din Fauresti 

tirvuica-715x400

În această dimineaţă, poliţiştii vâlceni efectuează 5 percheziţii, pe raza localităţilor Râmnicu Vâlcea, Bărbăteşti şi Făureşti, la persoane cercetate pentru abuz în serviciu şi delapidare.

La data de 23 februarie a.c., începând cu ora 7.00, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, cu sprijinul serviciilor operative Acţiuni Speciale şi Criminalistic, toţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, efectueză 5 percheziţii, dintre care, o percheziţie la sediul unei instituţii publice, una la sediul unei societăţi comerciale şi trei percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de abuz în serviciu şi delapidare.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2012 – 2016, la sediul unei instituţii publice, au fost săvârşite mai multe fapte de natură penală ce au condus la prejudicierea bugetului local sau la favorizarea obţinerii de venituri ilegale de către terţe persoane şi funcţionari publici.

Prejudiciul adus bugetului local urmează să fie stabilit cu exactitate în urma cercetărilor.

Persoanele vizate urmează să fie conduse la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Potrivit site-ului gazetavalceana.ro, principalul suspect în dosarul în care azi, 23 februarie 2017, se efectueză percheziţii este fostul primar al comunei Făureşti, Ion Ţârvuică. Din primele informaţii, procurorii de la Bălceşti şi poliţiştii IPJ Vâlcea au descis la sediul Primăriei Făureşti, dar şi la locuinţa fostului edil. Mai mult, percheziţii au loc şi la Bărbăteşti şi Râmnicu Vâlcea, la două societăţi comerciale cu care ex-primarul din Făureşti ar fi încheiat contracte fără a respecta prevederile legale. Potrivit unor surse judiciare, iniţial, procurorii de la Bălceşti au început „in rem” cercetarea penală împotriva lui Ţârvuică pentru comiterea infracţiunilor de delapidare şi abuz în serviciu. Azi însă, procurorii fac anchetă doar pentru comiterea a trei infracţiuni de abuz în serviciu.

Foto> Gazeta Valceana

Leave a Response