|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Două accidente rutiere grave în Câineni şi Măciuca, în aceeaşi zi 

accident-mortal-in-Valcea

 

În data de 23 februarie, în jurul orei 15.30, un eveniment rutier a avut loc pe Valea Oltului, în dreptul localităţii Câineni. Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că şoferul unui tir, în vârstă de 50 de ani, din oraşul Stei, judeţul Bihor, circula din direcţia Sibiu-Râmnicu Vâlcea, transportând sucuri. Nu se ştie în ce împrejurări acesta a pierdut controlul volanului, ajungând cu tirul pe calea ferată din zonă. În urma celor întâmplate, şoferul a rămas încarcerat, astfel că a fost necesară intervenţia celor de la descarcerarea ISU Sibiu şi Vâlcea. Într-un final, victima a fost transportată la Spitalul din Sibiu pentru a primi îngrijiri medicale. La închiderea ediţiei, traficul feroviar era blocat, o macara acţionând pentru a îndepărta tirul de pe calea ferată, iar cel rutier a fost închis pe ambele sensuri pentru aproximativ 15 minute. Joi, 23 februarie, în jurul orei 11.00, un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Măciuca, care se afla în timpul serviciului pe DN 67 D a accidentat mortal un biciclist, care şi-ar fi schimbat direcţia de deplasare spre stânga, fără să se asigure. Din verificările efectuate de oamenii legii s-a stabilit că biciclistul se deplasa pe aceeaşi direcţie cu autospeciala Poliţiei, pe raza comunei Suteşti. Victima în vârstă de 82 de ani, din comuna Suteşti, a decedat pe loc, medicii vâlceni ajunşi la faţa locului neavând nici o şansă de a-l readuce la viaţă. În acest caz se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani. Conform informaţiilor transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani s-a constituit joi, 23 februarie 2017, o cauză având ca obiect accidentul de circulaţie petrecut pe raza comunei Suteşti, soldat cu decesul unei persoane. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. La faţa locului s-a deplasat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani însoţit de o echipă mixtă formată din poliţişti ai Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Vâlcea, precum şi specialişti criminalişti. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză.

Leave a Response