Ion Vasile, primarul din Pesceana, a modernizat drumul din satul Negraia în proporţie de peste 70%
Cu fonduri obţinute pe OUG nr. 28/2013, în satul Negraia, primarul comunei Pesceana, Ion Vasile, continuă lucrările de modernizare şi asfaltare a drumului DC 96. Această cale de acces s-a asfaltat pe o lungime de circa 5 kilometri, iar valoarea totală a investiţei este de peste 1,2 milioane de euro. Proiectul privind modernizarea drumului din satul Negraia, comuna Pesceana, a fost executat în proporţie de peste 70%. Potrivit primarului Ion Vasile, s-a amenajat platforma drumului, s-au realizat şanţurile pentru rigole, podeţe şi s-a turnat asfalt pe o lungime de peste 5 kilometri. Prin intremediul ADI „APA” Vâlcea, primarul comunei Pesceana, Ion Vasile, va implementa un proiect care va consta în extinderea alimentării cu apă (pe o lungime de 16 kilometri), în satul Negraia şi modernizarea mai multor uliţe ale comunei Pesceana. De asemenea, cu fonduri obţinute pe situaţii de urgenţă, anul trecut, s-a finalizat construirea celor două poduri în satul Ursoaia. De altfel s-a şi făcut recepţia lucrărilor, În alte ordine de idei, primarul comunei Pesceana, Ion Vasile, prin GAL „Cerna-Olteţ”, are în vedere accesarea de fonduri pentru derularea unei investiţii, care constă în modernizarea dispensarului uman din localitate. Totodată, primarul Ion Vasile are în vedere implementarea unui proiect care constă în construirea unei noi grădiniţe cu program prelungit în localitate. În comuna Pesceana se află în derulare un proiect care constă în introducerea alimentării cu apă pe o lungime de 17 kilometri. Investiţia se execută cu fonduri obţinute pe OG 28/2013. Lucrările au început la 1 februarie 2016 şi, până în prezent, reţeaua de apă s-a introdus pe o lungime de 16 kilometri, fiind spre finalizare. De asemenea, s-a finalizat lucrarea de forare a celor două puţuri de mare adâncime (250 metri). Urmează să se construiască bazinul de apă şi să se facă racordarea la curentul electric.