|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Constantin Roibu, fostul director de la OLTCHIM, dat pe mana DNA-ului! Va scapa si de data aceasta de PUSCARIE? 

catuse_10_1c8cb5929a

Avocatul Gheorghe Piperea cere fostei conduceri a combinatului Oltchim 500  milioane de euro

Administratorul judicar de la Oltchim îi cere fostului manager al combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea, Constantin Roibu,  câteva sute de milioane de euro, în contul pierderilor înregistrate de companie până la data intrării în insolvenţă. Administratorii judiciari ai combinatului chimic Oltchim au depus în instanţă anul trecut o acţiunea de răspundere împotriva fostului manager Constantin Roibu şi a mai multor foşti directori ai societăţii, printre care Vasile Măndica, Radu Olaru şi Veronica Preoteasa.   Potrivit Wall- Street.ro, avocatul Gheorghe Piperea cere fostei conduceri a combinatului să plătească între 490 şi 500 de milioane de euro, în contul pierderilor suferite de compania din Ramnicu Valcea până la declararea insolvenţei, în ianuarie 2013. Deşi recunoaşte că toate demersurile legale împotriva fostei conduceri a combinatului au rămas fără ecou până la această dată, administratorul judiciar e convins că cei care au făcut parte din echipa managerială până în toamna anului 2012 vor fi traşi la răspundere, în cele din urmă.     „Va veni un moment cand această pierdere va putea fi recuperata de la fosta conducere. Din punct de vedere al responsabilitatii penale, din 2013 am facut mai multe demersuri, dintre care o documentatie la DNA si alte două plângeri penale, una la Parchetul de la Râmnicu Vâlcea şi una la DIICOT, toate ţinand de bancruta frauduloasa. Pana acum nici macar nu am fost chemati o singura data la audieri”, a declarat Gheorghe Piperea pentru sursa citată.

One Response to Constantin Roibu, fostul director de la OLTCHIM, dat pe mana DNA-ului! Va scapa si de data aceasta de PUSCARIE?

  1. Laurian C.

    Sper ca , cancerul din Justitia romana sa nu mai actioneze in favoarea demolatorilor societatilor comerciale. Prea a duso bine marele roib pina acum , dar , se pare ca a venit scadenta. Casele construite sub sigla OLTCHIM sa fie valorificate de societatea comerciala pentru recuperarea partiala a pagubei. Cine are urechi , sa auda. Foarte important.

     

Leave a Response