Primarul Ionel Vlădulescu va demara şase investiţii importante pentru comuna Budeşti
La sfârşitul lunii trecute, la iniţiativa primarului Ionel Vlădulescu, Consiliul Local comunei Budeşti a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru şase investiţii: este vorba despre asfaltări de drumuri, construirea de punţi pietonale, construirea de poduri peste pârâul Sâmnic, lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în satul Linia şi Racoviţa şi lucrări în continuare, pentru terminarea DC 31 Bercioiu-Gâltofani, în lungime de 4,6 kilometri. „Proiectele respective le voi depune la Ministerul Dezvoltării, urmând ca, imediat ce se vor deschide liniile de finanţare europeană să depunem şi acolo câteva proiecte, astfel încât să vedem de unde vom obţine cât mai multe finanţări pentru a dezvolta într-un ritm alert comuna Budeşti. La proiecte europene este vorba despre modernizarea a 6,5 kilometri de drumuri de tarla, un al doilea proiect prevede asfaltarea a 3,5 kilometri de drum comunal şi un pod peste pârâul Sâmnic, care face legătura între DJ 678 Barza şi va ieşi la DN 67, la hidrocentrala de la Râureni, un drum care scurtează foarte mult timpul pe care trei sferturi dintre cetăţenii din Budeşti îl pierd pentru a ajunge în oraş, decongestionând totodată intersecţia de la brutăria Budeşti de la DN 7. Prin acest proiect îmi doresc să creez o zonă de dezvoltare în acea parte a localităţii şi vom începe prin construirea acestui drum. Sunt proiecte care vor dura, vor necesita o finanţare foarte mare şi o perioadă de implementare mare, şi nu vor fi lucrări de pe o zi pe alta, sau de pe o lună pe alta. Faptul că vom demara câteva investiţii de anvergură nu înseamnă că vom rămâne doar la aceste proiecte. Totodată, avem deja semnate contractele de finanţare pentru încă trei drumuri, este vorba despre satul Brânduşari, pe o lungime de 2 kilometri, reabilitarea unui drum din satul Barza, Popeşti, pentru care avem, la fel, semnat contractul de finanţare şi mai este un punct, La Avrinte, în satul Linia, unde imediat cum vremea va permite vom începe lucrările de modernizare a acestor drumuri. Mai avem începute, încă de anul trecut, două drumuri în satele Bârseşti, respectiv Budeşti, punctele Ciucio- Budeşti şi Georgeşti-Bârseşti, lucrări care vor reîncepe în următoarea perioadă şi se vor finaliza în scurt timp”, a precizat primarul comunei Budeşti.