|miercuri, decembrie 4, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Daniela Oteşanu anunţă că s-a creat cadrul legal pentru ca Guvernul să sprijine financiar administraţiile locale 

Daniela Otesanu

 

Zilele trecute, deputatul PSD de Vâlcea Daniela Oteşanu a recunoscut că, prin cele două ordonanţe ale Guvernului nr. 6, respectiv nr. 9, România are şansa ca, în următorii trei ani, să-şi pună la punct standardele minime de civilizaţie, de a diminua şi chiar a anula decalajul dintre rural şi urban, de a omogeniza nivelul de confort al societăţii. În opinia deputatului PSD, cele două ordonanţe vin în sprijinul administraţiilor locale şi le asigură posibilităţi de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii. „Nu cred că există primar la această oră din România care să nu fi depus sau să lucreze la documentaţii care privesc îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, sanitare sau a infrastructurii rutiere, reţea de apă potabilă sau apă uzată, iluminat, toate fiind direcţii de bază care pot face din localităţile rurale aşezări atractive pentru investiţii, pentru locuit sau pentru întoarcerea tinerilor acasă.  Acestea se fac cu efort, iar Ordonată de Urgenţă 9 şi Ordonanţa de urgenţă 6 reprezintă oferta sau sprijinul pe care cabinetul Grindeanu îl dă administraţiilor locale, este premisa care poate accelera investiţiile în standardele de viaţă a localităţilor din România. Edilii din România îşi pot creiona astfel o proiecţie multianuală a investiţiilor în infrastructură şi pot deja să demareze lucrări etapizate care, într-un final, pot duce la o Românie care să se poate alinia Europei ca nivel de civilizaţie şi de confort. A privi, din păcate, OUG 9 şi chiar OUG 6 ca pe instrumente de „generozitate ministerială”, cum o face opoziţia, nuanţează un aspect neplăcut şi chiar tendenţios, inducând, din start, două posibile idei. Una ar fi că edilii ar susţine OUG 9/2017 fără a „depista” cât de nocivă ar fi aceasta şi ar exagera în cheltuieli, de parcă nu tot ei ar fi cei care trebuie să le achite sau alta, mai puţin onorabilă, prin care edilii ar fi predispuşi din start la lucruri mai puţin legale. Nu este bine că opoziţia priveşte atât de „prăpăstios” aceste lucruri, mai ales că sunt semnale că edilii din România indiferent de partidul pe care îl reprezintă salută aceste ordonanţe, concepute strict pentru dinamica şi dezvoltarea infrastructurii rurale şi nu numai, din România”, a declarat deputatul Daniela Oteşanu pentru ziarul „Impact Real”. Precizăm că, la cererea executivului, Parlamentul României a aprobat în luna ianuarie Ordonanţa de urgenţă nr. 9/2017 (care suspendă articolele de lege care prevedeau că „angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate” şi permite angajarea investiţiilor multianuale) şi OUG nr. 6/2017 (care constă în asigurarea pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate din mediul rural (zece servicii), prin finanţarea de la bugetul de stat sau fonduri nerambursabile a sumelor necesare implementării pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate).

Foto: Vocea Valcii

Leave a Response