SENZATIONAL! Direcţia Silvică Vâlcea reîmpădureşte 138 hectare cu 553.000 de puieţi forestieri din diverse specii
În fiecare an, între 15 martie şi 15 aprilie, este o lună în care activităţile ecologice în general şi cele silvice, în special, capătă o importanţă aparte, odată cu începutul primăverii.
Această perioadă este instituită, prin Codul silvic, drept Luna Plantării Arborilor, o lună în care acţiunile silviculturale se împletesc cu activităţi publice de popularizare şi educare privind rolul şi importanţa pădurii şi activităţi practice de realizare de plantaţii forestiere.
Acţiunile noastre au ca obiectiv conştientizarea populaţiei despre necesitatea asigurării integrităţii şi dezvoltării pădurilor, împădurirea terenurilor forestiere goale, participarea tineretului şi în special a elevilor la aceste acţiuni.
În anul 2017, Direcţia Silvică Vâlcea reîmpădureşte 138 ha, folosind în acest scop 553.000 de puieţi forestieri din diverse specii: molid, larice, stejar, gorun, paltin de munte, frasin, salcâm, plop, toţi aceşti puieţi fiind produşi în pepinierele proprii.
În această perioadă, Direcţia Silvică Vâlcea pune la dispoziţie puieţi forestieri şi ornamentali produşi la Pepiniera Ioneşti. Pentru detalii, se poate consulta pagina web a direcţiei silvice, la adresa: http//valcea.rosilva.ro. De asemenea, Direcţia Silvică Vâlcea asigură, prin ocoalele silvice, asistenţă tehnică gratuită persoanelor fizice şi juridice, interesate.
În acest context, dorim să subliniem rolul pe care-l joacă prezenţa pădurii în viaţa noastră, având în vedere, pe de o parte, suprafaţa ocupată de aceasta din totalul suprafeţei de teren, precum şi numeroasele sale beneficii sociale, de mediu şi economice.
Prin procesul de fotosinteză, arborii absorb dioxidul de carbon produs de activităţile umane şi eliberează oxigenul, pădurea fiind o adevărată fabrică de biomasă. Datorită arborilor, pădurea funcţionează ca un scut în calea vânturilor puternice, rădăcinile acestora fixează solul şi împiedică alunecările de teren. Pădurile reglează temperaturile extreme şi furnizează produse cum ar fi: lemn, frunze, fructe, seminţe etc.
Regenerarea pădurilor, conservarea şi protecţia acestora în scopul dezvoltării lor durabile sunt activităţi importante pe care le desfăşoară silvicultorii alături de care invităm să participe pe toţi iubitorii de natură.
Despre Direcţia Silvică Vâlcea
Direcţia Silvică Vâlcea funcţionează ca unitate teritorială făra personalitate juridică în structura Regiei Naţionale a Padurilor – Romsilva în conformitate cu prevederile H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi are ca scop gestionarea durabilă şi unitară a fondului forestier proprietate publică a statului.
Direcţia Silvică Vâlcea desfăşoară activitatea de administrare sau de prestări servicii silvice pe o suprafata totală de 121.414 ha, din care: 94.109 ha fond forestier proprietate publică a statului şi 27.305 ha fond forestier proprietate privată, suprafeţe arondate teritorial unui număr de 9 ocoale silvice. Toată suprafaţa de pădure proprietate publică a statului aflată în administrarea Direcţiei Silvice Vâlcea are managementul forestier certificat în numele Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva (codul de înregistrare a certificatului SA-FM/COC-004023). |
Contact media Dana Prundurel
0732 620 965
Degeaba sunt asemenea actiuni , daca se taie mai mult si necontrolat. Acesti puieti au nevoie de circa 20 ani sa constituie o padure. Solutia cea mai buna este sa se aplice Legea cu cei care defriseaza fara cap si fara noima.