|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Punerea în valoare a potenţialului turistic este unul dintre principalele obiective ale primarului din Perişani, Ion Sandu 

Sandu Perisani 2015

 

Primarul liberal al comunei Perişani, Ion Sandu, recunoaşte că punerea în valoare a potenţialului turistic este unul dintre principalele obiective ale administraţie locale până în anul 2020. Pârtia de schi din punctul Dalia este un obiectiv important de atracţie în domeniul turismului şi are o lungime de 600 metri şi o lăţime de 100 de metri, fiind situată la altitudinea de 860 de metri şi are o înclinaţie de 40 de grade. „Pârtia, construită din fondurile Consiliului Local este uşor accesibilă şi este o provocare pentru toţi turiştii care trec pe Defileul Oltului, să vina şi să schieze la noi. Pârtia a fost reamenajată şi nivelată, urmând să o punem în funcţiune. Aceasta este una dintre pârtiile cele mai late din zonă, chiar mai lată decât cea de la Rânca”, spune primarul Sandu. OUG nr. 28/2013 permite şi finanţarea domeniilor turistice. În acest sens, primarul comunei Perişani speră să finalizeze şi studiile de fezabilitate, în aşa fel încât să nu depăşească 30 de zile de la data publicării bugetului de stat în Monitorul Oficial, acest termen fiind o condiţie esenţială. „Cine depune proiecte după această dată nu poate emite pretenţii de a avea finanţare la proiectul respectiv, aşa că aş putea să încerc de data asta printr-o finanţare naţională în vederea punerii în funcţiune şi amenajării pârtiei de schi Dalia. Ar exista o posibilitate prin înfiinţarea unei direcţii de servicii, prin intermediul căreia să se poată întocmi protocolul de proiect.  Nu am abandonat acest proiect şi nici nu am cum să-l abandonez, pentru că avem nevoie de turism de iarnă în zonă. S-a întâmplat să scădem ritmul activităţii din motive financiare şi pentru siguranţa punerii în exploatare a pârtiei. Chiar dacă avem un teleschi adus de trei ani, el fiind conservat foarte bine, nu am reuşit să-l punem în funcţiune din motive independente de voinţa mea. În urmă cu patru ani am depus documentaţia la Ministerul Turismului, exact în perioada când se pregăteau şi lucrările pentru pârtia de schi de la Vidra. Ca să depunem documentaţia trebuia să obţinem însă un studiu de prefezabilitate, pentru a fi incluşi în anexa legii, dar nu o făceam în condiţiile de siguranţă cerute de lege. Perişaniul face parte din mănunchiul celor şase aşezări ale Ţării Loviştei pline de farmec, constituind cea mai importantă zonă sub aspectul turismului montan, în primul rând pe baza potenţialului turistic natural, de o mare spectaculozitate, precum şi pe cea a patrimoniului istoric”, mai declară primarul din Perişani.

Leave a Response