Deputatul PSD Ovidiu Popa solicita finanțarea unui număr de 532 de posturi pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult
Finanțarea unui număr de 532 de posturi pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult
Stimate Domnule Ministru,
Domnului Viorel Ștefan
Ministrul Finanțelor Publice
În conformitate cu O.G. nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, unitățile aparținând cultelor religioase, primesc de la bugetul de stat și de la bugetele locale un sprijin sub formă de contribuții, care asigură completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităților de cult centrale și locale respective.
Având în vedere prevederile legale menționate mai sus, Consiliul Județean Vâlcea a aprobat până la această dată, prin Hotărâri, suplimentarea cu un număr de 27 de posturi pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult, finanțate din veniturile proprii ale bugetului local.
În prezent, Consiliul Județean Vâlcea este angrenat în realizarea unor obiective de investiții finanțate din fonduri externe nerambursabile, pentru care asigură contribuția locală și pentru care a contractat mai multe credite de la bănci comerciale.
În conformitate cu prevederile art.2 alin.(6) din O.G. nr.82/2001, autoritățile administrației publice locale, pot aproba suplimentarea numărului de posturi pentru personalul neclerical, ținând seama de numărul de adepți, sprijinul financiar urmând a se asigura din veniturile proprii ale bugetelor locale, însă alocarea de fonduri pentru anul 2017 din bugetul local, pentru finanțarea acestor drepturi nu mai poate fi asigurată.
Ținând cont că nu se mai poate asigura în anul 2017 alocarea de fonduri din bugetul local pentru finanțarea acestor drepturi, având, de asemenea, în vedere cele prezentate, vă adresez rugămintea, domnule ministru, să găsiți o soluție, astfel încât, să se aprobe județului Vâlcea un număr de 532 de posturi pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult.
Totodată, luând în considerare faptul că finalizarea acestui obiectiv este foarte important pentru județul Vâlcea, vă rog, domnule ministru, să îmi comunicați soluțiile și demersurile pe care ministerul le găsește oportune pentru realizarea acestuia.
Solicit răspuns în scris.
Vă mulţumesc,
Deputat Popa Ştefan Ovidiu