Hoţi din maşini, reţinuţi de poliţiştii din Lăpuşata
POLIŢIŞTII VÂLCENI CERCETEAZĂ ŞAPTE TINERI PENTRU INFRACŢIUNI DE FURT ŞI TĂINUIRE, IAR FAŢĂ DE DOI DINTRE ACEŞTIA, AU DISPUS MĂSURA REŢINERII PENTRU 24 DE ORE
Poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Lăpuşata, au dispus reţinerea pentru 24 de ore, faţă de doi tineri, bănuiţi de furt calificat şi tăinuire, într-un dosar penal în care mai sunt cercetaţi alţi 5 tineri.
Din investigaţii rezultă faptul că, în perioada februarie – martie a.c., V.C., de 25 de ani, G.I.N., de 17 ani, R.C.C., de 17 ani, B.M.A., de 16 ani, A.I.C., de 17 ani, toţi din comuna Cernişoara şi S.N.R., de 18 ani, din comuna Oteşani, ar fi sustras roţi auto, acumulatori auto, casetofoane şi sisteme audio pentru autoturisme, electromotoare, alternatoare şi alte componente de autoturisme, precum şi carburant, de la persoane fizice şi juridice din localităţile Cernişoara şi Lăpuşata, producând un prejudiciu de peste 10.000 de euro.
Bunurile sustrase erau vândute lui R.B., de 36 de ani, din municipiul Drăgăşani, care le valorifica în interes propriu, având cunoştinţă de provenienţa ilegală a bunurilor.
În urma cercetărilor efectuate, a exploatării cu operativitate a informaţiilor obţinute şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei şapte tineri, iar faţă de V.C., şi S.N.R. au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, cei doi urmând să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi, din cadrul Judecătoriei Horezu, cu propunerea de arestare preventivă.
Poliţiştii au reuşit să recupereze o parte din bunurile sustrase, pe care le-au restituit persoanelor vătămate.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, pentru probarea întregii activităţi infracţionale.