Duelul Dragnea-Ponta, un război fratricid 

E limpede că Ponta are un dinte şi o strategie împotriva lui Dragnea. Că nu se complace în poziţia de outsider; în postura de „simplu membru al PSD”, aşa cum se alintă de vreo câteva zile încoace. Deşi pare o înfruntare la ralanti, dincolo de prima impresie, între cei doi se pun bazele unui război pe viaţă şi pe moarte. Iar Ponta este cel care a declanşat ostilităţile. Cine se află în spatele lui, urmează să aflăm.

Sigur, nu e deloc simplu să fii, astăzi, în pielea fostului premier şi lider PSD. Adică, după ce ai avut viaţa, ţara, guvernul şi partidul, înainte, de la o vârstă politică fragedă, să te trezeşti încolonat, în rând cu pălmaşii, în restaurantul Parlamentului, unde să ţi se uite d’alde Rădulescu-AKM în străfundul borşului de perişoare.

Aşa că, tânăr şi neliniştit, fostul premier, profitând de faptul că Justiţia îl ţine pe Liviu Dragnea în şah etern, transformându-l, practic, într-un tată surogat al guvernului Grindeanu, precum şi al premierului însuşi (care începe să dea rateuri la comenzi), a dat drumul la picătura chinezească.

Aşa că, l-a picurat pe Dragnea, azi – că sunt prea mulţi piloţi la manşa guvernului-stat -, l-a picurat mâine – că şeful pare să fi rămas singur în partid, înconjurat numai de aplaudaci -, l-a picurat poimâine – că el a fost omul care a moşit pactul de coabitare, semnat, în 2012, de preşedintele Băsescu cu premierul Ponta. Pic, pic…

A înghiţit şefu’ cât a înghiţit, făcându-se şi el chinez, cât a putut mai bine, ca să nu se vadă în tribune, a mustăcit subţire pe sub raza de acţiune a fostului camarad, parând fără entuziasm, genul comic de conjunctură: „Pentru mine criticile lui Victor sunt sănătate curată” – de parcă era în tratament pe proceduri antireumatice, la sanatoriu, la don doctor Ponta, la Amara.

Până când s-a trezit cu spatele la zid, şi l-au lăsat nervii.

Şi atunci, a zis: „Regret faptul că de o bună bucată de vreme, Victor a generat şi întreţine o campanie publică împotriva mea. Este foarte greu să înţeleg de ce o face, dar este alegerea lui”. Sigur, n-a ştiut să spună, exact-exact, de ce, dar, ca să poată afla pe parcurs, a lăsat portiţa uşor întredeschisă: „Eu tot nu pot fi duşmanul lui!”.

Aiurea. Ca şi când delicatesuri, de genul, ar mai conta, dincolo de strategia lui Ponta de revenire la butoane. Atât a aşteptat omul ca să dea drumul la război, slobozind o negură de săgeţi otrăvite.

„Eu susţin guvernul, chestia asta era pe vremea lui Ceauşescu, dacă criticai partidul şi liderul, criticai România. Eu nu sunt de acord cu unele lucruri ale domnului Dragnea, dar sunt de acord cu guvernul. Din moment ce susţin guvernul şi PSD, de ce să plec eu din partid? (…) Vreau să văd dacă dânsul acceptă şi ca unul, acum văd că suntem doi, că pe restul i-a dat afară, că unii membri au o părere diferită. Demisia i-am dat-o domnului Dragnea”.

„Domnul Dragnea ştie foarte bine că nu i-am cerut nicio funcţie, nici domnia sa nu mi-a oferit, în fine, mi-a zis ceva odată. Atunci când eşti ditamai preşedintele PSD stai să bagi şopârle cu un simplu membru, nu se face. Nu voi avea nicio funcţie de conducere nici în PSD, nici în altă parte, până nu voi avea o decizie definitivă în dosarul meu. Nu poţi să fii şi preşedinte de partid şi să te duci o dată pe lună la Înalta Curte”, a mai spus fostul prim-ministru.

Liviu Dragnea are „un stil de conducere monarhică”, iar atunci când a vorbit despre anume situaţii care îl priveau pe fostul premier „nu a spus adevărul”…

Deci, ce avem noi aici?!

Păi, avem aşa: o încercare de decredibilizare a actualului lider – „conducere monarhică”, „nu spune adevărul”, „nu poţi fi preşedinte, şi să mergi o dată pe lună la ÎCCJ”, „când eşti ditamai preşedintele, nu bagi şopârle cu un simplu membru”; încercarea „realizării” unei breşe, între guvern şi partid pe de o parte şi liderul Dragnea, pe de alta – „eu susţin guvernul”, „din moment ce susţin guvernul şi PSD, de ce să plec eu din partid?”; încercarea constituirii de grup: „vreau să văd dacă dânsul acceptă şi ca unul, acum văd că suntem doi, că pe restul i-a dat afară, că unii membri au o părere diferită”.

În consecinţă, Victor Ponta a declanşat revoluţia în PSD. Liviu Dragnea are un răspuns – „Eu tot nu pot fi duşmanul lui!” – şi o alternativă la acest răspuns – „Duşman sau nu, lupta e care pe care!”. Din acest moment, cale de întoarcere nu mai există

Marian Sultanoiu – gandul.info