Luna martie a fost plină de realizări pentru preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu
Activitatea desfăşurată de Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, în luna martie, a avut în vedere respectarea principalelor atribuţii îndeplinite, privind funcţionarea aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea, relaţia cu instituţiile şi serviciile publice de interes judeţean, precum şi relaţia cu autorităţile administraţiei publice locale, prevăzute de Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001 şi a vizat următoarele aspecte: vineri 03.03.2017, la sediul Spitalului Judeţean Vâlcea a avut loc o întâlnire de lucru, la care au participat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, precum şi parlamentarii PSD, în vederea identificării unor oportunităţi de accesare de fonduri pentru unitatea medicală. Cu acest prilej, au fost propuse soluţii pentru accesarea de fonduri, pe care le vor înainta ulterior Parlamentului şi Guvernului, astfel încât să se poată achiziţiona aparatură medicală modernă pentru toate secţiile unităţii medicale. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a discutat cu conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea să sporească efectivul de pază de la unitatea spitalicească prin colaborări cu Jandarmeria, Poliţia Municipală şi Poliţia Locală. Ca umare a demersurilor întreprinse de conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea, în vederea înlăturării efectelor pagubelor provocate de inundaţiile din perioadele 14-31 mai 2014 şi 28 iulie – 15 august 2014, judeţul Vâlcea a obţinut o finanţare de 952.219,30 lei, din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, pentru acoperirea cheltuielilor publice eligibile, aferente implementării proiectului Refacere platformă drum şi ziduri de sprijin pe DJ 703N Berislăveşti-Dangeşti-Releu Cozia, km 0+100-1+500, lucrare finalizată şi recepţionată în octombrie 2016.
Consiliul Judeţean Vâlcea revine în data de 8 martie 2017 cu alte solicitări de fonduri, făcute în baza prevederilor art. 9, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, care vizează 11 drumuri judeţene, după ce miercuri, 22 februarie a.c., a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, solicitări de finanţare, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru consolidarea şi refacerea a 8 tronsoane de drum judeţean şi pentru reabilitarea a două imobile în care îşi desfăşoară activitatea unităţi subordonate instituţiei. Noile solicitări de finanţare vizează: Reabilitare şi modernizare DJ 677A Creţe ni (DN 67B) – Mreneşti – Izvoru – Nemoiu – Amărăşti – Glăvile – Cermegeşti – Pesceana – Şirineasa; Reabilitare şi modernizare DJ 676E Berbeşti (DJ 605A) – Copăceni – Cernişoara – Popeşti; Reabilitare şi modernizare DJ 646E Bodeşti (DN 67) – Bărbăteşti (DJ 646A); Reabilitare şi modernizare DJ 643B – DJ 643 – Băbeni Olteţu – Colelia – Pietroasa – Valea Mare – Drăganu – Ciocănari – Zăvoieni – Vârleni – Stăneşti – Măciuca – Cermegeşti – Chirigeşti – Bărbărigeni – Roeşti (DN 65C); Reabilitare şi modernizare DJ 646B Frânceşti (DJ 646) – Cosani – Dezrobiţi – Şerbăneşti – Păuşeşti – Barcanele – Soliceşti – Pietrari (DN 67); Reabilitare şi modernizare DJ 647 Tătărani (DN 64) – Munteni – Măgura – Arsanca – Mihăieşti – Negreni – Vulpuieşti – Scărişoara – Buleta (DN 67); Reabilitare şi modernizare DJ 658 Gura Văii – Malu Vârtop – Hotarele – Muereasca – Găvăneşti – Mănăstirea Frăsinei; Reabilitare şi modernizare DJ 646C Băluţoaia (DJ 646B) – Mănăstirea Surpatele; Reabilitare şi modernizare DJ 605A Limita Jud. Gorj – Livezi – Grădiştea – Sineşti – Târgu Gânguleşti -Dealul Aluniş – Berbeşti – Mateeşti – Greci – Milostea (DN 67); Reabilitare şi modernizare DJ 678 D Galicea (DJ 678) – Malu – Schitul Dosul Râului – Predeşti – Muzeul Nicolae Bălcescu; Reabilitare şi modernizare DJ 676B Glăvile (DJ 677A) – Voiculeasa – Olteanca – Chiriceşti – Lăpuşata (DJ 676).
Consiliul Judeţean Vâlcea a depus miercuri, 8 martie 2017. în cadrul “Programului Termoficare 2006-2020 căldură şi confort”, solicitarea de finanţare pentru obiectivul de investiţii „înlocuire tur termoficare între PV1 şi stâlpul nr.447, în sistem clasic, cu conducte amplasate suprateran”. Valoarea totală a proiectului este de 8.664.400 lei, iar finanţarea se va asigura 60% de la bugetul de stat şi 40% din bugetul Consiliului Judeţean Vâlcea. Lucrările principale ce urmează a fi executate prin acest proiect presupun dezafectarea conductei DN 700 mm aflată în funcţiune (cu o lungime aproximativă de 2.100 m) şi montarea unei conducte noi DN 800 mm (cu o lungime aproximativă de 2.200 m). Conducta existentă prezintă o uzură avansată şi, implicit, riscuri în exploatare, motiv pentru care se impune realizarea acestei investiţii, prin intermediul căreia distribuirea agentului termic s-ar realiza în condiţii optime, fără riscul de a apărea avarii, care să ducă la sistarea furnizării agentului termic către municipiu.
În perioada 10-12 martie 2017 s-a desfăşurat, la Centrul Multifuncţional din Craiova, cea de-a II-a ediţie a Târgului de Turism al Olteniei, care a reunit expozanţi din regiunea Oltenia şi din străinătate. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, a aprobat participarea la acest eveniment, în calitate de expozant, a Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică în judeţul Vâlcea. Standul judeţului Vâlcea a fost deschis vineri. 10 martie 2017, de Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, alături de care au participat reprezentanţii Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Vâlcea (CNIPT), care s-au implicat în organizarea evenimentului şi au amenajat standul nostru, reprezentanţi din Centrele de Informare Horezu, Călimăneşti, Perişani, Ocnele Mari, Sălătrucel, Serviciul Public Judeţean Salvamont, precum şi de reprezentanţi ai Memorialului Nicolae Bălcescu şi ai altor instituţii de cultură, prezentând cele mai atractive obiective turistice din zonă pentru diverse nişe de turism, precum şi oferte turistice specifice sărbătorilor pascale. Acestora li s-au alăturat şi meşteri populari, artizani ai prelucrării lutului şi borangicului, care au prezentat, pe viu, publicului larg, aceste nobile meşteşuguri. Prin participarea la Târgul de Turism al Olteniei s-a dorit atragerea unui număr cât mai mare de turişti în judeţul Vâlcea, pe tot parcursul anului, precum şi fidelizarea acestora.
În scopul stabilirii lucrărilor prioritare pentru refacerea infrastructurii de transport judeţean, afectată de intemperiile din perioada de iarnă, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea s-a întâlnit cu conducerea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea (RAJDP Vâlcea) la sediul acesteia, luni 13 martie 2017. Cu acest prilej s-a discutat despre starea drumurilor judeţene, lucrările de care acestea ar avea nevoie în perioada imediat următoare, precum şi de lucrările care vor fi cuprinse, cu prioritate, în programul de reabilitare ce urmează a fi propus spre aprobare Consiliului Judeţean.
În ceea ce priveşte proiectul Mirajul Oltului – extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti – Căciulata s-au făcut toate demersurile pentru rezilierea, cu efecte depline, a contractului de lucrări încheiat cu S.C. PROTECTCHIM S.R.L., fără necesitatea unei alte formalităţi şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată conform prevederilor clauzelor 27.4. şi 27.5. din contract. Astfel, în data de 24.02.2017 a fost transmisă notificarea de punere în întârziere, înregistrată la nr. 2.395, urmând ca la expirarea celor 30 de zile contractul să fie reziliat de plin drept. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea împreună cu salariaţi din cadrul aparatului de specialitate au efectuat vizite în teren ia amplasamentele Parc acvatic şi Parcul de agrement Jiblea. în cadrul amplasamentului Parc acvatic s-a constatat şi s-a consemnat lipsa în totalitate a personalului executantului şi menţinerea aceluiaşi stadiu de execuţie. În acest context, s-au întocmit toate documentele justificative aferente executării în integralitate a garanţiei de bună execuţie, respectiv a sumei de 2.041.400 lei.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, este prezent zilnic în localităţile vâlcene pentru a vedea la faţa locului problemele cu care se confruntă administraţiile publice locale. Astfel, sâmbătă. 18 martie 2017. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea s-a deplasat în comuna Sirineasa. judeţul Vâlcea, pentru a analiza, împreună cu autorităţile locale şi specialişti în domeniu, problemele generate de torentul Harasa. Urmare acestei vizite, se vor face demersuri pentru alocarea în regim de urgenţă de fonduri guvernamentale, pentru a evita eventualele pagube materiale ce ar putea fi produse de torentul Harasa, la următoarele precipitaţii abundente. Solicitări de fonduri, pentru rezolvarea unor astfel de probleme cu care s-a confruntat judeţul, au fost înaintate şi fostei guvernări.
Sâmbătă. 18 martie 2017. la sediul Consiliul Judeţean Vâlcea, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, împreună cu directorul Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul” Vâlcea, domnul Remus Grigorescu au avut onoarea şi plăcerea să îl aibă ca oaspete pe domnul profesor doctor Octavian Gordon, directorul Bibliotecii Naţionale a României. În cadrul întâlnirii s-a discutat propunerea ca, în viitorul apropiat, să se realizeze un parteneriat între Consiliul Judeţean Vâlcea, Biblioteca Judeţeană Vâlcea şi Biblioteca Naţională a României, astfel încât pentru următorii 5 ani să existe o colaborare în plan cultural şi info-documentar.
Luni, 20 martie 2017, la iniţiativa Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Secretariatului General al Guvernului, Consiliul Jude{ean Vâlcea a sprijinit organizarea şi prezentarea Programului Start-up Nation-Romania, ce s-a desfăşurat la sediul “Centrului de Afaceri Flandra- Vâlcea”, cu începere de la orele 11:00, un program de încurajare şi stimulare a înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, al cărui principal obiectiv constă în creşterea performanţelor firmelor tinere şi dezvoltarea spiritului antreprenorial. La eveniment au participat Secretarul de Stat – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, domnul Harry-llan Laufer, Secretarul de Stat – Secretariatul General al Guvernului, domnul Andrei Mlădinoiu, Subsecretarul de Stat – Ministerul Tineretului şi Sportului, domnul Ciprian Pandea, Şef oficiu teritorial Radu Ghinea, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, precum şi primari ai localităţilor vâlcene, aleşi locali şi judeţeni, tineri, oameni de afaceri şi toţi cei interesaţi de modalitatea de accesare a programului, adresabilitatea şi perioadele de timp în care acesta poate fi accesat.
Joi, 23 martie 2017. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea l-a avut ca oaspete pe domnul Ovidiu FLORI, Ministru Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, care a fost însoţit la Vâlcea de conducerea Direcţiei Regionale a Drumurilor Naţionale. Ziua a început la Faurecia unde s-a discutat despre demersurile comune ce trebuie făcute pentru realizarea unor investiţii în infrastructura rutieră a zonei, pentru fluidizarea traficului, astfel încât cei care dezvoltă această zonă să beneficieze de sprijinul legal şi concret al autorităţilor judeţene şi guvernamentale! La sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, s-a desfăşurat o întâlnire de lucru cu primarii municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Mircia Gutău, al oraşului Băile Govora, domnul Mihai Mateescu şi al comunei Bujoreni, domnul Gîngu Gheorghe, prilej cu care s-a discutat despre problemele cu care se confruntă cele trei administraţii în relaţia cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Vizita s-a încheiat cu o deplasare în Ţara Loviştei, pe DN 7D Câinenii Mari – Boişoara – Perişani – limită judeţ Argeş, unde este necesar să fie demarate lucrări de reparaţii şi întreţinere a acestui sector de drum. în scopul alocării de fonduri de la Guvern, vor fi iniţiate demersuri, astfel încât această cale de comunicaţie să beneficieze cât mai urgent de investiţii. Împreună cu primarii localităţilor amintite, au fost analizate, la faţa locului, cele mai problematice zone, pentru stabilirea modului rapid de interventie.
În data de 24.03.2017. la convocarea Preşedintelui CDR, domnul Aladin Georgescu, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia (CDR), la care au participat membrii CDR, respectiv preşedinţii celor cinci Consilii Judeţene din regiunea Sud – Vest Oltenia (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi Olt), precum şi câte un reprezentant ales al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii. Acestora li s-au alăturat şi angajaţi ai aparatelor de specialitate din cadrul Consiliilor Judeţene şi primăriilor cu responsabilitate în domeniul dezvoltării regionale, dar şi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia (ADR Sud – Vest Oltenia). Ordinea de zi a cuprins un număr de 12 puncte printre care validarea membrilor, alegerea Preşedintelui şi Vicepreşedintelui CDR, aprobarea raportului de activitate pe anul 2016, aprobarea bugetului pe anul 2017 şi o informare cu privire la stadiul implementării Programului Operaţional Regionale 2014-2020. În toată perioada care a trecut de ultima şedinţă ordinară şi până în prezent, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a avut mai multe întâlniri cu primari, viceprimari, consilieri judeţeni, consilieri locali, directori de instituţii, în cadrul cărora s-au purtat discuţii pe marginea problemelor curente cu care se confruntă autorităţile locale.