O iniţiativă a deputatilor PSD de Valcea care vine în sprijinul economiei vâlcene!!!
- O iniţiativă care vine în sprijinul economiei vâlcene!!!
Deputaţii PSD de Vâlcea au depus o propunere legislativă privind regimul ariilor naturale protejate suprapuse perimetrelor miniere
Marţi, 4 aprilie, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor parlamentarii PSD de Vâlcea Eugen Neaţă, Vasile Cocoş, Daniela Oteşanu şi Ovidiu Popa au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. În expunerea de motive se arată următoarele: „Prezenta propunere legislative are drept scop modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât să se corecteze unele situatii existente anterior datei de 29.06.2007, data publicării în Monitorul Oficial a ordonanţei. Până în anul 2007, modificarea limitelor ariilor naturale protejate era posibilă, conform OUG 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, în prezent abrogată, prevedea, art. 39 lit. o) următoarele: «Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii: o) aprobă, cu avizul Academiei Române, şi pune în aplicare procedurile legale pentru modificarea suprafeţei şi limitelor ariilor naturale protejate». După modificări succesive, din anul 2007, până în anul 2016, art. 56A1 prevede, la alin. (3) următoarele: «(3) Modificarea limitelor ariilor naturale protejate de interes naţional, în sensul delimitării unei precizii mai bune, se face la iniţiativa structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul consiliului ştiinţific, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor. în cazul ariilor naturale protejate de interes naţional, fără limite identificate până la aprobarea prezentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului prin lege, stabilirea limitelor şi modificarea lor se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea custodelui ariei naturale protejate respective, în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul Academiei Române şi cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor». Prevederile acestui alineat au făcut imposibilă modificarea limitelor unor arii naturale protejate în mai multe situaţii: corectarea unor erori majore privind suprafaţa ariei, constatate, în timp, după apariţia Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IIl-a – zone protejate; posibilitatea majorării suprafeţei ariei naturale prin includerea, voluntară, a unor noi suprafeţe; posibilitatea scoaterii din interiorul ariei naturale a unor suprafeţe de teren aferente perimetrului de exploatare a resurselor minerale, pentru care existau, la data instituirii regimului de arie naturală protejată, o Hotărâre de Guvern, în vigoare, pentru aprobarea licenţei de concesiune a activităţii miniere de exploatare, în temeiul legislaţiei miniere în vigoare la data emiterii acestora. Licenţele existente nu au putut fi valorificate pâna la data prezentei iniţiative legislative, după declararea statutului de arie naturală protejată, perimetrele miniere susprapuse peste acestea au intrat într-un proces de evaluare specific ariilor naturale protejate, astfel, procedurile de evaluare a mediului fiind mult întârziate, ducând în situaţia prezentă când, nici o exploataţie nu poate să funcţioneze în regim de suprapunere peste o arie naturală protejată. Asistăm la o situaţie nedorită de aplicare retroactivă a legislaţiei de mediu. Licenţele miniere valabile la data apariţiei OUG 57/2007, aprobate prin Hotărâri de Guvern nu pot fi valorificate, deşi, Legea nr. 85/2003-legea minelor, lege organică, prevede, la art.21 alin. (2), următoarele: «(2) Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale favorabile titularului». Situaţia trebuie rezolvată, exploataţiile miniere au fost închise sau sunt în pericol de a fi inchise. Resursele minerale nu mai pot fi exploatate. Impactul economic şi social este mare. Având în vedere aceste aspecte, considerăm că modificările propuse prin prezenta iniţiativă legislativă, rezolvă cea mai mare parte a contradicţiilor existente între legislaţia de mediu şi legislaţia minieră, situaţie care a încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legilor”.