PSD Valcea AJUTA Asociația copiilor cu sindrom Down
Organizația Județeană Vâlcea a PSD și Femeile Social Democrate din municipiul Râmnicu Vâlcea organizeză în cea de-a doua zi din Săptămâna Mare un eveniment care deschide seria acțiunilor pe care PSD Vâlcea, prin structurile interne, le va desfășura pe viitor.
„Lumina credinței – Tinerețe fără bătrânețe” este un eveniment în cadrul căruia cei prezenți vor asculta mesaje menite să arate oamenilor valoarea spirituală și forța pe care credința o poate da fiecăruia dintre noi în această perioadă, dar și în toate zilele vieții noastre.
Vom avea invitați din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, care vor vorbi despre Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului și despre Săptămâna patimilor sau Săptămâna bucuriei, iar în final, cei prezenți vor sprijini Asociația copiilor cu sindrom Down din județul Vâlcea.
PSD Vâlcea va organiza în perioada următoare evenimente care să marcheze date importante ale creștin-ortodoxiei, dar și evenimente destinate categoriilor sociale și cetățenilor care trebuie să vadă în partidele politice un partener și nu un actor într-o piesă de scandal.
Dar, despre aceste aspecte vom vorbi după Sfintele Sărbători, pentru că prin acest eveniment, sper să-i convingem atât pe cei prezenți, cât și pe cei care vor urmări imaginile televizate, că Lumina Învierii este lumina tinereții veșnice, prin spirit și suflet.
Biroul de Presa al PSD Valcea