|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Primarul Florinel Constantinescu anunţă că oraşul Călimăneşti dispune în anul 2017 de un buget de 20 milioane lei 

Florinel-Constantinescu-680x365_c

 

La iniţiativa primarului Florinel Constantinescu, Consiliul Local al oraşului Călimăneşti a aprobat recent proiectul de buget local şi lista de investiţii total surse de finanţare pentru anul 2017 la nivelul de peste 20 milioane de lei. Veniturile bugetare locale se constituie din: venituri proprii, formate din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit; venituri cu destinaţie specială formate din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat; subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete. Astfel, veniturile proprii ale bugetului local pentru anul 2017 sunt grupate pe structura stabilită de Legea nr. 273/2006  şi anexa nr. 10  din Legea nr. 6/2017 de aprobare a bugetului de stat pentru anul 2017. La evaluarea veniturilor s-a ţinut cont de  impactul reglementărilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, asupra bugetului local în ceea ce priveste impozitele şi taxele locale, de cotele şi nivelurile sumelor fixe ce se iau în calcul la determinarea impozitelor şi taxelor locale, stabilite prin HCL nr. 50 din 29 decembrie 2016 de aprobare a impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2017, precum şi de: acordarea facilităţilor pentru diferite categorii de persoane fizice sau juridice; acordarea bonificatiei de 10%  persoanelor fizice şi respectiv 2% persoanelor juridice care achită anticipat, până la 31 martie 2017, impozitele pe proprietăti calculate pentru întregul an; reglementarile legislative în domeniul impozitelor si taxelor locale care generează modificarea bazei impozabile şi implicit modificarea obligatiilor de plată către bugetul local. În ceea ce priveste veniturile proprii, provenite din sursele administrate de Agentia Natională de Administrare Fiscală, respectiv cote defalcate din impozitul pe venit, sume alocate din cote defalcate impozit pe venit pentru echilibrarea bugetului local şi sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, acestea au fost înscrise în proiectul de buget la valoarea estimată şi comunicată de Administraţia Judeţeană a Finantelor Publice Vâlcea. De menţionat este faptul că la acestă dată sumele administrate de Consiliul Judeţean Vâlcea potrivit Legii 273/2006 nu au fost comunicate, urmând ca acestea să fie cuprinse în bugetul local în cel mai scurt timp după comunicare. La această dată, se estimează că veniturile de încasat de Primăria Călimăneşti înscrise în buget sunt în valoare totală de 20.055.050 lei. Cheltuielile bugetului local sunt fundamentate, dimensionate şi repartizate pe destinaţii, respectiv pe acţiuni, activitaţi, programe, proiecte, obiective şi se efectueaza in concordanţa cu atribuţiile care îi revin autorităţii administaţiei publice locale, cu prioritatile stabilite de acestea, in vederea funcţionarii şi în interesul colectivităţii locale. La partea de cheltuieli, creditele bugetare în sumă de 20.055.050 lei inclusiv excedentul, se propune a fi repartizate pe destinaţii în concordanţă cu atribuţiile care îi revin autorităţii administaţiei publice locale, în vederea funcţionarii şi în interesul colectivităţii locale în funcţie de următroarele priorităţi: asigurarea surselor pentru finantarea cheltuielilor de personal; asigurarea surselor pentru achitarea plăţilor restante înregistrate la sfârşitul anului 2017; asigurarea surselor pentru finantarea cheltuielilor cu serviciile functionale la nivel optim; asigurarea surselor pentru finantarea măsurilor de protectie socială, acordarea subventiei pentru transportul urban de călători si acordarea compensatiilor la energia termică; asigurarea surselor pentru finantarea lucrărilor de întretinere si reparatii, bunuri domeniul public si privat al oraşului; finanţarea programelor de dezvoltare, realizarea de lucrări edilitare şi pentru cofinantarea unor programe.

(Petre Coman)

Leave a Response