Arhiepiscopia Ramnicului a daruit alimente și haine pentru mai multe familii sarmane
Vineri, 14 aprilie, a avut loc o acțiune social-filantropică, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, prin care mai multe persoane provenite din familii aflate în situații de risc social, care se află în evidența Sectorului Social, au primit daruri constând în obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, pachete cu alimente și produse tradiționale de Paști, din partea Arhiepiscopiei Râmnicului.
„Cu ocazia Sfintelor Sărbători ale învierii Domnului, în Arhiepiscopia Râmnicului, au fost organizate mai multe activități filantropice.
Desfășurarea acestor acțiuni au drept scop atât oferirea unui suport material, moral și duhovnicesc acestor persoane, cât și dorința de a le întări convingerea ca Biserica nu este nepăsătoare la problemele cu care aceștia se confruntă”, a precizat doamna Viorica Adriana Iancu, Asistent social în cadrul Centrului Eparhial.