|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Lumina Sfântă a ajuns în România 

lumina-sfanta-750x430

Lumina Sfântă s-a aprins, sâmbătă, în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim. O delegație a Patriarhiei Române a adus Sfânta Lumină și în România.

ACTUALIZARE 19.15. Lumina Sfântă a ajuns în România. Avionul delegației Patriarhiei a aterizat pe aeroportul Otopeni. Preoţii vor împărţi lumina sfântă care va ajunge în toate bisericile din ţară pentru Slujba de Înviere.

ACTUALIZARE 19.00. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge, din moment în moment, în România. O delegaţie a Patriarhiei Române trebuie să ajungă la Aeroportul Henri Coadă din Ţara Sfântă. 

Mii de pelerini au aşteptat în Biserica Mormântului Sfânt venirea Luminii Sfinte, considerată cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.

Ritualul aprinderii focului sfânt este considerat miraculos şi are o tradiţie de peste un mileniu. Patriarhul Ierusalimului intră în capela în care se află mormântul lui Iisus Hristos, cu 33 de lumânări neaprinse în mâini. Este un număr biblic, ce simbolizează vârsta pe care o avea Mântuitorul când a fost răstignit.

Înainte de a coborî după Lumina Sfântă, patriarhul este verificat de poliţiştii israelieni, care se asigură că nu are la el nici o sursă de foc.

Potrivit ritualului, Patriarhul înconjoară de trei ori mormântul, apoi îngenunchează în faţa lespedei de marmură şi se roagă pentru pogorârea Sfintei Lumini.

După producerea acestei minuni, cele 33 de lumânări se aprind, iar Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor din biserică. De aici, va fi împărţită în această noapte în toată lumea pentru a marca Învierea Domnului.

În România, focul sfânt va ajunge în această seară cu o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. (digi24.ro)

Leave a Response