Un MALL imens se construieste la Ramnicu Valcea
Consiliul Local va da undă verde construirii uriaşului Mall din zona CPL din Râmnicu Vâlcea
Joi, 20 aprilie 2017, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este convocat în şedinţă extraordinară pentru a aproba Planul Urbanistic de Zonă şi regulamentul local de urbanism (RLU) „Construire centru comercial Râmnicu Vâlcea, împrejmuire, branşamente şi utilităţi”, strada Ferdinand nr. 38 A, investitor SC Râmnicu Vâlcea Shopping City SRL, cu respectarea următoarelor condiţii: racordarea imobilului la utilităţile existente în zonă se va realiza pe cheltuiala investitorului; suprafeţele de teren propuse prin prezentul Planul Urbanistic Zonal a fi trecute în domeniul public, în vederea realizării de lucrări de interes public (drumuri), proprietate a beneficiarului, vor fi donate municipiului Râmnicu Vâlcea, după realizarea lucrărilor respective. Termenul de valabilitate al documentaţiei aferente Planului Urbanistic de Zonă este de 5 ani de la data aprobării. De asemenea, se va mai aproba raportul informării şi consultării publicului, înregistrat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 11818 din 24 martie 2017, prin care a fost îndeplinită procedura prevăzută în Hotărârea Consiliului Local nr. 96 din 31 martie 2011 privind aprobarea regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului.
Lucrările la Complexul Comercial de tip Mall al celor de la NEPI, întins pe 12 hectare în zona fostului CPL vor începe undeva în luna iunie. Planurile celor de la NEPI prevăd un modul care va include un hyperrmaket Carrefour, un magazin de bricolaje, spaţiu de promenadă, toate acestea pe malul drept al râului Olt, unde a funcţionat pe vremuri Combinatul de Prelucrare a Lemnului. Potrivit NEPI, acest complex va fi cel mai mare din zona Olteniei şi pe lângă galeriile comerciale va include şi trei săli de cinematograf, un patinoar şi multe branduri din zona alimentaţiei publice, fapt care va genera cel puţin 200 de locuri de muncă. NEPI însă nu vor veni singuri, un investitor din Olanda a preluat 3 hectare de teren, unde va ridica un cvartal imobiliar, „Faleza Olt”. În acest sens, Primăria Râmnicu Vâlcea se va asigura cu un proiect de infrastructură pentru a elibera presiunea de pe strada spălătoriilor. Astfel, va fi construită o arteră nouă care va pleca din Bulevardul Nicolae Bălcescu, din spatele Agenţiei de Mediu şi va urma linia digului până la Complexul de Agrement Hidro, urmând să se continue cu subtraversare a căii ferate în strada Republicii. Artera va fi utilă şi pentru tranzitarea oraşului dinspre Otroveni spre Nord până la realizarea eventualelor bretele.
Prin cererea din 22 martie 2017, investitorul SC Râmnicu Vâlcea Shopping City SRL a solicitat aprobarea de către Consiliul Local a documentaţiei de urbanism elaborat de către SC Arhigraf SRL. Terenul studiat are o suprafaţă totala de 117731 mp, este proprietatea investitorului, se află în intravilanul municipiului, iar accesul se va realiza din strada Ferdinand şi din bulevardul Nicolae Balcescu. Pentru edificarea obiectivului propus a fost emis certificatul de urbanism nr. 1040/26855 din 22 iulie 2016 prin care s-a impus întocmirea documentaţiei de urbanism. Scopul principal al investitiei este construirea unui centru comercial in suprafaţa de 29662 mp. Scopul documentaţiei de urbanism PUZ este reglementarea modului de construire, funcţiunea zonei, inaltimea maxima admisa, coeficientul de ocupare al terenului (CUT), procentul de ocupare al terenului (POT), retragerea clădirilor fata de aliniament, distantele fata de limitele laterale si posterioare ale parcelei, rezolvarea spatiilor pentru parcare, a utilitarilor necesare, acceselor pietonale, carosabile, acceselor pentru utilajele de stingere a incendiilor si colectarea deşeurilor menajere cu respectarea condiţiilor impuse in avizele de specialitate. La eliberarea autorizaţiei de construire se vor respecta toate condiţiile impuse prin avizele eliberate de deţinătorii de reţele şi utilităţi, care se vor realiza pe cheltuiala beneficiarului. Pentru aprobarea PUZ au fost obţinute avizele si acordurile favorabile conform legislaţiei în vigoare.
Dezvoltatorul NEPI, cel mai mare jucător de pe piața locală imobiliară, va începe, anul viitor, construcția unui centru comercial cu o suprafață închiriabilă de 27.900 de metri pătrați la Râmnicu Vâlcea, potrivit raportului pe primele nouă luni publicat de companie.
Sub rezerva obținerii autorizațiilor de construire, dezvoltarea mallului ar urma să înceapă în primul trimestru al anului viitor, deschiderea fiind planificată pentru al patrulea trimestru al lui 2017.
„Discuțiile cu potențiali chiriași sunt în derulare. Centrul va include ca ancoră un hypermarket și retaileri din domeniul fashion, precum și un cinematograf”, potrivit NEPI.
Compania a cumpărat, anul trecut, un teren de 12 hectare în Râmnicu Vâlcea de la foști acționari ai companiei BelRom, dezvoltator și proprietar de centre comerciale. În Râmnicu Vâlcea, oraș cu puțin peste 100.000 de locuitori, există alte două centre comeriale, River Plaza dezvoltat de portughezii de la Sonae Sierra, precum și Winmarkt, al companiei italiene IGD.
(Petre Coman)