Programul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea hramului Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea
În Duminica a treia după Paști, 30 aprilie 2017, în Mitropolia Olteniei este prăznuită sărbătoarea „Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia”, hramul Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 28 aprilie – 30 aprilie 2017, se vor desfășura o serie de manifestări spiritual-culturale, prilejuite de hramul catedralei, după următorul program:
- Vineri, 28 aprilie, Protopsaltul Bogdan Marin va susține în Catedrala Arhiepiscopală, începând cu ora 17.00, Concertul de cântări bizantine Astăzi toate s-au umplut de lumină!
- Sâmbătă, 29 aprilie, la ora 16.00, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va întâmpina în fața Teatrului Anton Pann din Râmnicu-Vâlcea delegația patriarhală care însoțește moaștele Sfântului Ciprian, episcopul Antiohiei, aduse de la Biserica Sfântul Ciprian– Zlătari din București.
Dreptslăvitorii creștini ai Bisericii noastre au o evlavie deosebită la moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, acesta fiind cinstit ca izbăvitor de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească, după ce el însuși a trăit momentul convertirii sale din închinător la idoli și mare vrăjitor, în mărturisitor al dreptei credințe, ierarh și martir al Bisericii.
- În continuare, va avea loc Procesiunea „Calea Sfinților” pe următorul traseu: Parcul Teatrului Municipal – Bulevardul Tudor Vladimirescu – Biserica Buna Vestire – Bulevardul Calea lui Traian – Biserica Toți Sfinții – Strada Arhiepiscopiei – Catedrala Arhiepiscopală.
- De la ora 17.30, în Catedrala Arhiepiscopală va fi săvârșită Slujba de Priveghere la sărbătoarea hramului.
- Duminică, 30 aprilie, începând cu ora 09.00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhiereascăde către un sobor de arhierei, preoți și diaconi cu prilejul hramului Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.
Această sărbătoare închinată Sfântului Ierarh Calinic rememorează evenimentul duhovnicesc și istoric petrecut în perioada 28 aprilie – 5 mai 2012, când Moaștele Sfântului Calinic de la Cernica au poposit în mai multe locuri din Mitropolia Olteniei.