|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Saptamana de foc pentru Consiliu Judetean Valcea 

costi-radulescu-715x400

INFORMAŢIE DE PRESĂ

„Săptămâna pe care o începem astăzi va fi una extrem de importantă în planul decizional administrativ, întrucât, având în vedere relaţiile excelente de colaborare cu Primăria şi Prefectura, dar şi cu celelalte instituţii ale statului, păstrăm ritmul decizional, care priveşte anumite investiţii, programe sau proiecte aflate în derulare sau pe care urmează să le implementăm.
În acest sens, am discutat cu domnul primar Mircia Gutău şi miercuri vom face împreună o analiză cu privire la proiectul de unificare a celor două teatre, la amenajarea Centrului de Permanenţă Medicală în cartierul Ostroveni, precum şi la identificarea şi stabilirea modului de acţiune, legală, prin care Primăria municipiului să poată interveni în vederea amenajării unor parcuri în zona unităţilor spitaliceşti din Râmnic, aflate în coordonarea Consiliului Judeţean Vâlcea.
La prima oră am discutat cu domnul Prefect, monitorizăm şi vom interveni, conform competenţelor legale, în cazul în care locuitorii din comuna Alunu ar putea fi afectaţi de alunecarea haldei de steril. Am dispus ca o echipă de la Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean Vâlcea să se deplaseze în zonă pentru a sprijini, la nevoie, autorităţile locale şi celelalte instituţii, atunci când va trebui să intervenim.

Tot în cursul acestei săptămâni, vom avea o şedinţă de progres la Mirajul Oltului, unde am dispus să avem reprezentanţi care să monitorizeze zilnic şi să ne informeze cu privire la păstrarea ritmului de lucrări, în vederea finalizării investiţiei.
În această dimineaţă, am avut o şedinţă de analiză legată de RAJDP Vâlcea şi, împreună cu directorul executiv, am stabilit să intensificăm ritmul de lucrări acolo unde avem licitaţii câştigate pe OG 28, dar şi să menţinem un ritm susţinut la lucrările de reparaţii, întreţinere şi turnare covoare asfaltice pe drumurile judeţene.
De astăzi, RAJDP Vâlcea a început să acţioneze în comuna Măciuca, în vederea asfaltării unor drumuri locale, pentru care s-a obţinut finanţare conform prevederilor Ordonanţei de Guvern nr.28/2013.
Se lucrează intens între compartimentele de specialitate pentru depunerea proiectelor de reabilitare a centrelor de plasament”. – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice.
Râmnicu Vâlcea
15.05.2017

Leave a Response