|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

RĂZBOI CU MAFIA CĂRBUNELUI! Controale inopinate ale polițiștilor în zona oraşului Berbeşti (Vâlcea) şi a localităţilor învecinate 

transport carbune

La data de 19 mai a.c., serviciile operative Ordine Publică, Poliţie Rutieră, Investigarea Criminalităţii Economice, Investigaţii Criminale, Acţiuni Speciale precum şi poliţiştii din cadrul poliţiilor orăşeneşti Berbeşti şi Horezu, în colaborare cu Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, au desfăşurat o acţiune preventivă şi de combatere a infracţionalităţii în zona oraşului Berbeşti şi a localităţilor învecinate.

Au fost efectuate controalele inopinate ce au vizat 14 operatori economici având ca obiect de activitate comercializarea de produse energetice – cărbune, prestarea de servicii de reparaţii auto şi comerţ cu piese auto second-hand, comercializarea de produse alimentare şi nealimentare, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, verificării legalităţii activităţii desfăşurate de unităţile de alimentaţie publică.

Totodată, acţiunea a vizat modul în care participanţii la trafic respectă normele privind regimul circulaţia pe drumurile publice.

În cadrul acţiunii au fost constatate 2 infracţiuni rutiere şi 57 de contravenţii, sancţionate cu amenzi în cuantum de peste 30.000 de lei. Totodată au fost reţinute 11 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate şi sancţionate 6 contravenţii prevăzute de Legea nr.12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, O.U.G nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, fiind totodată confiscate legume în valoare de 350 de lei expuse spre vânzare fără respectarea formelor legale.

În continuare se va acţiona punctual în zonele pretabile la sustragerile de cărbune, se vor intensifica controalele pentru verificarea modului de executare a pazei fizice, precum şi instruirea agenţilor de pază de la obiectivele din zonă.

Leave a Response