|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Alunecare de teren Alunu: Se construiește un al doilea pinten de blocaj; o familie evacuată primește o locuință modulară 

18470719_1312295142223158_1617516243_n

Un doilea pinten de blocaj se construiește în prezent în localitatea vâlceană Alunu, unde alunecarea haldei de steril a Carierei Berbești a afectat până acum patru gospodării ale populației, terenuri agricole și forestiere, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Vâlcea, Alexandru Concioiu, citat de Agerpres.

El a informat că una dintre familiile evacuate săptămâna trecută a solicitat și va primi o locuință modulară, conform unei decizii a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, întrunit miercuri în ședință extraordinară.

Purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Vâlcea a menționat că echipe ale Direcției Miniere Berbești au construit deja un pinten de blocaj, dar masele de pământ au ajuns până la acesta, motiv pentru care s-a trecut la amenajarea unui al doilea pinten de blocaj pentru a stopa înaintarea alunecării de teren.

„Primul pinten de blocaj construit la Alunu a rezistat, nu are fisuri, dar masele de pământ au ajuns la această amenajare și exista riscul să treacă peste pinten. În aceste condiții s-a început amenajarea unui al doilea pinten de blocaj și, în paralel, este îndepărtat pământul de lângă primul pinten. Acționează echipe de la Direcția Minieră, iar o comisie mixtă formată din reprezentanți ai multor instituții (Prefectură, Consiliul Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Jandarmi, Poliție) monitorizează situația de la Alunu”, a declarat Alexandru Concioiu.

În urmă cu două săptămâni, după câteva zile de ploi abundente, s-a activat o alunecare de teren la halda de steril a Carierei Berbești Vest. Alunecarea a început într-o zonă din extravilanul comunei Alunu și a continuat afectând terenuri proprietate privată precum și terenuri aflate în proprietatea primăriei localității, pe o suprafață totală de circa 18 hectare, pe care se afla o plantație de salcâm.

Membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Alunu au constatat pe 16 mai că alunecarea de teren se îndreaptă spre două gospodării în care locuiau cinci persoane și s-a decis evacuarea lor. În zilele care au urmat au mai fost evacuate două familii. Gospodăriilor celor patru familii evacuate au fost demolate controlat, pentru relocarea bunurilor.

Monitorizarea și intervenția de la Alunu a fost asigurată de către CLSU, pompieri, polițiști, jandarmi și echipe de la Direcția Minieră Berbești.

 

Leave a Response