|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 25.05.2017 

soparla-cu-volanas
  • Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, a dat un interviu unui ziar naţional, în care a menţionat şi cazul primarului Râmnicului, Mircia Gutău, şi dosarele acestuia instrumentate de DNA: „Gutău a avut o speță altfel decât la mine. La mine nu a spus nimeni nimic. Nici denunțător, nici flagrant. Au găsit la unul un bilet «comision primărie Craiova», nu «comision Solomon». Ăla a spus că nu Solomon. La Gutău, era povestea aia cu viceprimarul Dicu care luase bani. Bine că s-a întâmplat așa. Era un băiat muncitor pe care îl cunosc foarte bine. Ce n-a spus Gutău. Toți l-au mediatizat. Până și Băsescu a spus «vai, ce au făcut procurorii». M-am întâlnit cu el la pușcărie, în curtea închisorii și mi-a spus «Auzi, și pe tine tot ăla te-a băgat?» Asta n-a spus-o, doar că m-a văzut cu costumul. De aia s-a întâmplat ce s-a întâmplat în 1989 ca să avem dreptul de a vorbi liber. Dacă ne pierdem și acest drept câștigat cu efortul unora și cu moartea unor copii nevinovați, înseamnă că democrația dispare din România”.

 

  • Am intrat în posesia declaraţiei de avere a prefectului de Vâlcea, Florian Marin, ultima declaraţie fiind publicată anul trecut, pe când încă era şeful Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea. Astfel, am aflat că prefectul Marin nu deţine terenuri, dar are trei apartamente în Râmnicu Vâlcea, două maşini (Skoda Octavia şi Ford Fiesta), iar în 2014 a contractat un credit bancar de 500 milioane de lei vechi scadent în acest an. De la Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea, Florian Marin a încasat în 2015 un salariu total de peste 700 milioane de lei vechi, în timp ce soţia sa a trebuit să se mulţumească doar cu circa 260 milioane de lei vechi de la societatea CET Govora. Tot anul trecut, Florian Marin mai era vicepreşedinte la IPA Vâlcea şi la Asociaţia Sportivă „Dinamo” Râmnicu Vâlcea, precum şi membru în CNP.

 

  • Pentru că nimeni nu s-a prezentat la licitaţia precedentă, Primăria Râmnicului va organiza a doua licitaţie deschisă cu strigare în vederea valorificării bunului Staţie de Asfalt „Vlădeşti”, la acelaşi preţ de pornire de circa 2 miliarde de lei vechi. Garanţia de participare este de 2% din preţul de vânzare, respectiv 40 milioane de lei vechi. Licitaţia se va desfăşura în data de 30 mai 2017, iar data limită pentru depunerea documentelor de participare la licitaţie este 29 mai 2017. În caz de neadjudecare, procedura de licitaţie se va repeta în zilele de 9 iunie 2017 şi, dacă este cazul, 19 iunie 2017.

 

  • Prin adresa înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea în luna martie, prefectul Florian Marin şi-a depus demisia din calitatea de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, întrucât a fost numit prefect al judeţului Vâlcea. Totodată, prin dispoziţia nr. 140 din 29 martie 2017 a preşedintelui Consiliului Judeţean privind modificarea dispoziţiei preşedintelui CJ Vâlcea nr. 521 din 19 septembrie 2016, Florian Marin a fost înlocuit cu Gheorghe Diaconu, reprezentant al comunităţii.

Leave a Response