Ramnicu Valcea, Orasul Copiilor de 1 Iunie
- De ziua lor, Râmnicul se predă copiilor
La iniţiativa Primăriei municipiului, un grup de asociaţii non-guvernamentale – ”Speranţă pentru Râmnic”, ”Zâmbete colorate”, ”Ataraxia”, ”Orfeus” şi Forumul Cetăţenesc pentru Acţiune Socială şi Educaţie Civică , cu sprijinul unor sponsori – Boromir, Nordexim – şi în colaborare cu conducerea Grădinii Zoologice, SC ETA SA şi Teatrul Municipal ”Ariel” au pregătit în data de 1 iunie un program pentru copii în ambianţa deosebită a Grădinii Zoologice din Ostroveni. Astfel, sub genericul ”Curcubeul copilăriei”, cei mici beneficiază de intrare gratuită la Zoo pentru a se bucura de teatru, de o paradă a costumelor din poveşti, de ateliere de creaţie, sesiuni de pictură pe faţă, o vânătoare de comori şi de multe alte surprize. Pentru a-i aduce pe copii în Ostroveni, a fost pregătit ”Autobuzul copilăriei”, o cursă specială pe traseul 7S care leagă cartierul Nord de Sudul municipiului, cu plecare de la Dispecerat Nord la orele 09.00, 10.00 şi 11.00; autobuzul îi va aduce înapoi în oraş, pe acelaşi traseu, pe sărbătoriţii zilei, plecările de la Grădina Zoologică fiind la orele 16.00, 17.00 şi 18.00, iar transportul este gratuit pentru copii şi însoţitorii lor.
Acest program se adaugă altor evenimente create pentru cei mici cu această ocazie. Printre ele, un concurs de biciclete organizat de Asociaţia ”Lykaios” în Parcul Zăvoi începând cu ora 14.00, eveniment sprijinit financiar de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, spectacole de teatru, balet şi o paradă a personajelor de poveste cu Teatrul Municipal ”Ariel” pe esplanada din faţa sediului din Parcul Zăvoi, începând cu ora 17.00, sau manifestări organizate de Palatul Copiilor – spectacole de toate genurile, ateliere de lucru, concursuri etc. – derulate între orele 10.00-14.00 în Parcul Mircea cel Bătrân, unde, recent, Primăria a montat pentru această perioadă două figurine luminoase cu Mickey Mouse şi Minnie Mouse, care fac deliciul celor mici.