Primarul comunei Perişani, Ion Sandu, va moderniza drumul din satul Mlăceni
De curând, primarul comunei Perişani, Ion Sandu, a semnat contractul de modernizare a drumului din satul Mlăceni, afectat de ploile abundente căzute în anii trecuţi. De la Guvern, Primăria Perişani a primit pe calamităţi peste 700.000 lei pentru refacerea platformei acestui drum. Ion Sandu mai are un proiect pe OG nr. 28, pentru care aşteaptă finanţare, pentru asfaltarea a trei uliţe din Mlăceni. Tot astfel, a fost depus proiectul tehnic pe Măsura 7.2 pentru asfaltarea a 16 uliţe de pe raza localităţii. La iniţiativa primarului Ion Sandu, Consiliul Local al comunei Perişani a aprobat luna trecută implementarea proiectului „Modernizare şi înfiinţare trasee de drumuri forestiere în Comuna Perişani, judeţul Vâlcea”, precum şi necesitatea, oportunitatea şi potenţialul economic al investiţiei. Cheltuielile aferente proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiţiei, în cazul obţinerii finanţării prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, potrivit legii. Comuna Perişani, judeţul Vâlcea se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanţă a investiţiei şi se angajează să-i asigure funcţionarea, la parametrii proiectului pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei tranşe de plată în cadrul Proiectului. Suprafaţa totală de fond forestier deservită de cele trei drumuri din proiect inclusiv extinderea drumului forestier FE002 – Culmea Rudarilor, este egală cu 1974 ha. Comuna Perişani, judeţul Vâlcea, se obligă să asigure accesul public (fără taxe) la investiţia realizată prin proiect. Tot Consiliul Local a numit reprezentantul legal al proiectului de investiţie „Modernizare şi înfiinţare trasee de drumuri forestiere în Comuna Perişani, judeţul Vâlcea” primarul comunei, Sandu Ion, care deţine şi calitatea de ordonator principal de credite. Primarul liberal al comunei Perişani, Ion Sandu, recunoaşte că punerea în valoare a potenţialului turistic este unul dintre principalele obiective ale administraţie locale până în anul 2020.