|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Un mal de pământ s-a prăbuşit peste un bărbat care săpa o fântână la Ionesti. Tanarul de 21 de ani a decedat dupa ce a stat 8 ore sub pamant 

interventie-valcea-mal-pamant-ISU-360x203

 UPDATE: Medicii i-au declarat decesul tânărului de 21 de ani, iar trupul său a fost scos  la ora 18.00, dupa ce a stat 7-8 ore la 12 metri sub pământ.

O persoană a fost surprinsă sub un mal de pamant în timp ce săpa o fântană, în localitatea Ioneşti, judeţul Vâlcea.

Din primele informaţii, adâncimea la care se află aceasta este de aproximativ 12 metri.

Potrivit IGSU, la faţa locului, acţionează pentru salvarea bărbatului un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor SMURD şi un echipaj medical SAJ.

Intervenţia salvatorilor este dificilă din cauza solului nisipos şi a cantităţii mari de pământ căzută peste victimă.

Mai multe echipaje SMURD au ajuns la fața locului. Acolo se află o autospecială, un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor SMURD și un echipaj medical de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, susține că intervenția este dificilă, conform News.ro.

Nu se comunică cu el şi nu ştim dacă mai sunt şanse de supravieţuire. Ideea este că a fost o cantitate foarte mare de pământ asupra lui. Acum s-a găsit o rangă, s-a ajuns la unul dintre braţe. Se intervine din ce în ce mai greu pentru că această rangă blochează înaintarea tuburilor care sunt în jur, dar se înaintează. A fost acoperit total de pământ”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Popescu.

 

 

Leave a Response