După cincizeci de ani
Sâmbătă, 27 mai 2017, la Liceul „George Ţărnea” din Băbeni, a avut loc o întâlnire sărbătorească de neuitat:
Prezenţa după cincizeci de ani, a celor două clase- promoţia 1967. Ne-am bucurat de o prezenţă destul de mare, în mare măsură datorită organizatorilor Ion Lăculeanu şi Ion Călinoiu. Prezenţa s-a făcut în jurul orei 11:00 când, în curtea şcolii ne priveam iscoditori unii pe alţii cu semne de întrebare în priviri. Răsfoiam fiecare paginile unei istorii ale trăirii din ultimii cincizeci de ani.
„Mă cunoşti? Zi-i cine sunt?” „Parcă te-ai schimbat puţin, dar, totuşi, cum te numeşti?”
Şi uite aşa ne întrebam şi ne regăseam fără a lipsi îmbrăţişările colegiale. Un clopoţel imaginar ne-a invitat la clasă, unde am avut privilegiul să întâlnim o parte din foştii dascăli.
Alocuţiunea de început, a fost făcută de distinsul profesor de matematică Ion Muja, care, peste două zile a împlinit frumoasa vârstă de 92 ani. Fost diriginte la clasa a XI-a A, şi-a amintit de elevii săi, presărând cu succes şi câteva glume pe seama ghiduşiilor unora dintre noi. La clasa a XI-a B, a fost prezentă doamna profesor Bănescu, împuternicită de soţul său care exista în noi cu spiritul. Bineînţeles, că nu i-am uitat nici pe cei trecuţi în eternitate, profesori şi colegi, ţinând momente de reculegere şi rugându-ne pentru sufletul lor
Au mai rostit alocuţini doamna profesor Ionescu, domnul profesor Grigore, domnii profesori Urea, Emil Dumbrăvescu şi Diaconescu (fost director).
Fiecare din foştii elevi, şi-a prezentat pe scurt c.v.-ul, în final ajungându-se la concluzia că anul 1967 a fost o promoţie care a făcut şi face cinste Liceului din Băbeni. Partea a doua s-a „întâmplat” la o masă colegială permisă la un Hotel-Restaurant din Băbeni. Pe tot parcursul întâlnirii, nu a lipsit doamna Director a Liceului care a pregătit un cadru festiv pe măsură. Din păcate, timpul s-a scurs prea repede, dar, „printre picături” am aflat multe despre colegi, ne-am reţinut numere de telefon în speranţa că vom avea prilejul să ne mai revedem până la marea sărbătoare a centenarului „ORIUNDE NE-AM AFLA”
P.S. Nu pot să închei acest înscris decât cu un ÎNDEMN:
Şi am trecut cincizeci de ani
Pe apa vieţii-atâtea mile;
Să navigam spre centenar
Fără toiaguri şi pastile!