|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Primarul Toma Ciolacu anunţă că au început lucrările de consolidare a drumului DC 131 Stroeşti-Obroceşti 

Ciolacu-Stroesti-800x445

 

După cum ne-a declarat primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, zilele trecute au început în forţă lucrările de consolidare a unei porţiuni de 30 metri din drumul DC 131 Stroeşti-Obroceşti, în punctul „La Codreanu”, executant fiind firma SC Cazicom SRL, iar valoarea lucrării se ridică la circa 600.000 lei. Comuna are două alunecări de teren vechi din 2014: una „La Codreanu”, pe DC 131 Stroeşti-Obroceşti şi alta în satul Dianu, pe DC 132, în punctul Păuneşti. Pe lângă cele două alunecări de teren, localitatea mai are încă două poduri afectate în urma inundaţiilor din luna iunie 2016. Tot primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, ne-a mai spus că aşteaptă să se facă recepţia la extinderea alimentării cu apă în satul Dianu. În vara anului trecut, Primăria Stroeşti a primit finanţare pentru investiţia pe fonduri europene „Staţie de pompare şi aducţiune a apei din satul Stroeşti în satul Dianu şi extindere a reţelei de apă potabilă în cătunele Udveşti şi Păuneşti”. În perioada următoare, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, are ca obiectiv primoridal modernizarea drumurilor comunale şi a uliţelor săteşti. „Pentru că localitatea suferă la capitolul drumuri asfaltate, am făcut acest proiect care cuprinde 20 de uliţe, pe o lungime de 9,7 km. Proiectul l-am depus la Ministerul Dezvoltării, pe OUG nr. 28 şi aşteptăm să vedem dacă va fi aprobat. Şi, pentru ca cetăţenii să fie informaţi, în proiect sunt prevăzute uliţele din satele Stroeşti, Cireşu, Dianu, Pojogi-Cerna şi Obroceşti. În satul Stroeşti este vorba de DC 131-Stroeşti-Obroceşti, uliţa Bobeştilor şi uliţa Florica. În satul Dianu: uliţa Cotărăştilor, uliţa Dezrobitu şi uliţa Ancuţei. În satul Cireşu: uliţa Chioroasa, uliţa Scoarţa, uliţa Viişoara, uliţa Cuptoare, uliţa Valea Bisericii, uliţa Lituanilor, drumul lui Culici, uliţa Pe sub Piatră, uliţa Ţiganilor şi uliţa Ceirului. În satul Pojogi-Cerna: uliţa Islaz, uliţa Traian Filip şi uliţa Mutuleştilor, iar în satul Obroceşti – uliţa Motoeşti. Toate aceste uliţe însumează aproape 10 kilometri”, a precizat primarul Toma Ciolacu.

Leave a Response