„ZIUA UNIVERSALĂ A IEI”, sarbatorita la Valcea vineri, 23 iunie!
COMUNICAT DE PRESĂ
Aşa cum aţi mai fost informaţi, la iniţiativa Preşedintelui Constantin Rădulescu, de „ZIUA UNIVERSALĂ A IEI” Consiliului Judeţean Vâlcea va organiza o suită de manifestări dedicate acestui eveniment, manifestări desfăşurate în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Centrul Naţional de Informare şi Promovare a Turismului Vâlcea, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea şi Muzeul Satului Vâlcean.
Revenim asupra subiectului, pentru a vă comunica programul manifestărilor care se vor desfăşura pe parcursul a două zile, respectiv vineri, 23 şi sâmbătă, 24 iunie.
Evenimentul va fi deschis, vineri, 23 iunie, cu începere de la orele 10.00, de Preşedintele Constantin Rădulescu, care, alături de angajaţi ai instituţiei îmbrăcaţi în IA tradiţională, îi va întâmpina pe oaspeţi în foaierul „Sălii de spectacole” a Consiliului Judeţean Vâlcea, unde va fi organizată o expoziţie de port popular tradiţional.
Manifestările vor continua cu o paradă a portului popular, care va parcurge traseul Consiliul Judeţean Vâlcea – Parcul Antonoio Copetti (Teatrul Anton Pann) – bld. Tudor Vladimirescu – Calea lui Traian, având ca punct final Arhiepiscopia Râmnicului. Aici se va desfăşura un moment artistic susţinut de elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” şi ai Liceului de Arte „Victor Giuleanu”, moment ce va încheia programul zilei de vineri.
Sâmbătă, 24 iunie, manifestările vor continua la „Muzeul Satului Vâlcean”, unde, începând cu orele 10.00, oaspeţii evenimentului sunt aşteptaţi cu un amplu şi divers program ce cuprinde ateliere de creaţie, paradă şi dansuri ale Sânzienelor, competiţii şi jocuri distractive pentru copii, muzică şi hore tradiţionale, concert folK, tombolă cu premii şi gustări savuroase.
Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice.
Râmnicu Vâlcea