„ZIUA UNIVERSALĂ A IEI”, SĂRBĂTORITĂ LA CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA!
Vineri, 23 iunie, începând cu orele 10.00, Preşedintele Constantin Rădulescu, a dat startul manifestărilor dedicate „Zilei Universale a IEI”, desfăşurate în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Centrul Naţional de Informare şi Promovare a Turismului Vâlcea, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea şi Muzeul Satului Vâlcean.
Într-o atmosferă încărcată de emoţie, în foaierul „Sălii de spectacole a Consiliului Judeţean”, decorată cu superbe costume şi obiecte tradiţionale, “acompaniate” de o expotiţie foto, a răsunat Imnul Naţional al României, intonat de tânărul Mihai Fineas, elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte Victor Giuleanu, căruia i s-au alăturat şi cei prezenţi, ceea ce l-a făcut pe Preşedintele Consiliul Judeţean Vâlcea să se declare foarte emoţionat.
Emoţia a fost una generală şi a fost transmisă, atât de mesajul versurilor patriotice, cât şi de tânărul interpret care, de la primele emisii ale vocii sale superbe, parcă i-a chemat alături pe salariaţii Consiliului Judeţean Vâlcea şi apoi întreaga asistenţă, momentul devenind unul înălţător.
Preşedintele Constantin Rădulescu a mulţumit tuturor celor prezenţi, funcţionarilor din Consiliului Judeţean Vâlcea şi din instituţiile subordonate, care i-au fost alături în organizarea evenimentului, doamnei profesor Carmen Răduţ, care a contribuit la organizarea expoziţiei de port popular şi tuturor celor care, îmbrăcaţi în IA tradiţională, au contribuit la realizarea unui moment emoţionant, care va rămâne, pentru multă vreme, în sufletele celor prezenţi.
Evenimentul a fost imortalizat de reprezentanţii mass-mediei locale, care, respectând dress-codul, au venit îmbrăcaţi în cămăşi tradiţionale, în număr foarte mare, integrându-se practic în manifestarea care a reuşit să genereze trăiri cu puternice încărcături emoţionale la care, cu siguranţă, nu se aştepta nimeni.
Acest moment unic ne-a făcut pe toţi cei prezenţi să fim mândri de neamul din care ne tragem rădăcinile şi să ne bucurăm că aparţinem acestei naţii, iubitoare de frumos şi de istorie.
Alunu se duce la vale iar presedintele CJ sarbatoreste iia. Se potriveste de minune vorba romaneasca cu tichia de margaritar.
Asta este si cred ca , valcenii vor avea mai multa grija la urmatoarele alegeri.
Pacat de acest judet frumos ca a incaput pe mina unor nepriceputi.
Daca era si prefectul atunci era tacimul complet.