|sâmbătă, decembrie 7, 2024
  • Follow Us!

Confiscari de material lemnos la Horezu si Titesti 

lemne-confiscate

 

      În acest weekend, polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu și Posturilor de poliție Titești și Perișani împreună cu reprezentanți ocolului silvic au efectuat acțiuni pe linie de silvicultură, constatând mai multe încălcări ale prevederilor legale.

Astfel, la data de 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Postului de poliție Titești și Perișani au depistat în fondul forestier un bărbat din comună în timp ce tăia fără drept arbori, constatându-se că  acesta a tăiat un număr de 7 arbori specia molid.

S-a procedat la ridicarea de la fața locului a materialului lemnos care a fost dat în custodie organelor silvice, de asemenea polițiștii au confiscat motoferăstrăul folosit la săvârșirea faptei.

Cercetările continuă.

La data de 7 iulie a.c. polițiștii din cadrul Poliției Orașului Horezu, au identificat pe raza orașului, o cantitate de material lemnos de diferite specii și diferite dimensiuni. În apropiere se afla un bărbat de 51 de ani, din localitate care a declarat că materialul lemnos îi aparține și că l-a achiziționat cu scopul de a-l folosi la fabricarea de cărbuni de grătar, dar nu deține documente de provenientă.

Din verificări a rezultat că bărbatul deținea o cantitate de 33,5 mc de material lemnos, fiind dispusă sancționarea contravențională a acestuia și confiscarea materialului lemnos în cantitate totală de 33,5 mc, care a fost predat în custodie organelor silvice.

Leave a Response