Întâlnire între şefii structurilor MAI din judeţ cu prefectul de Vâlcea

Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, a avut, astăzi, o întalnire cu șefii structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) din județ (I.P.J; I.J.J; I.S.U) și cu reprezentanţii Poliţiei Locale Râmnicu Vâlcea, pe tema măsurilor pe care aceste instituții le-au luat și le vor lua în continuare, pe perioada sezonului estival 2017.
Pentru perioada următoare, sunt avute în vedere urmatoarele probleme: siguranța cetățeanului în municipiul Râmnicu Valcea, dar și în județ; prezența activă a polițistilor și jandarmilor în zonele turistice și în localitățile județului unde există un potențial criminogen; verificarea modului în care se respectă legea în unitățile de cazare și alimentație publică din stațiuni; circulația pe drumurile publice și consecințele nerespectării legislației rutiere pentru viața și integritatea participanților la trafic; luarea măsurilor specifice de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență – Vâlcea, pentru prevenirea incendiilor ș.a.
Mare reusita cu efect zero. Daca se va intimpla ceva pozitiv dupa aceasta intilnire atunci va fi in regula. Daca nu , se va trece in contul actiunilor de umplere a timpului pierdut.
Actiune cu eficienta maxima , efect zero. Timpul va demonstra acest lucru.
In oras nu se stie ca aceste institutii exista. Nici macar politistul de proximitate nu-si mai face simtita prezenta.
Felicitari pentru initiativa.