|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Presedintele Radulescu sprijina agentii economici din domeniul turismului 

costi-radulescu-715x400

COMUNICAT DE PRESĂ

Joi, 13.07.2017, la inițiativa domnului Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a avut loc o şedinţă de lucru privind „Oportunități de dezvoltare turistică prin promovarea integrată a destinației Vâlcea”, care s-a desfăşurat în sala de conferințe a Hotelului Orizont din stațiunea Calimănești-Căciulata, la care au participat reprezentanți ai autorităților locale, mediului de afaceri, mediului academic, dar și ai Centrelor de Informare Turistică de pe raza unității administrativ-teritoriale.

Au fost dezbătute aspecte legate de cooperarea public-privată privind intensificarea activității de promovare prin turismul de evenimente, editarea unui ghid al structurilor de cazare clasificate de Ministerul Turismului și promovarea acestora pe site-ul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea, precum și identificarea unor soluții în ceea ce privește lipsa personalului calificat în industria hotelieră.

O concluzie importantă cu care cei prezenți au fost de acord, este de a realiza o Strategie de dezvoltare a turismului în judeţul Vâlcea”, adaptată la condițiile și la cerințele pieței turistice actuale. Președintele Constantin Rădulescu a luat la cunoștință problemele cu care se confruntă agenții economici și i-a asigurat de toată deschiderea și sprijinul Consiliului Județean Vâlcea pentru a le rezolva.

 

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice.

Râmnicu Vâlcea

13.07.2017

Leave a Response