Numărul cuplurilor sărbătorite de Primăria Râmnicu Vâlcea cu ocazia ”Nunţii de Aur” a trecut de 2.000!
Miercuri, 19 iulie, viceprimarul Eusebiu Veţeleanu a fost gazdă la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea pentru 21 de cupluri care au fost sărbătorite cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsnicie. Cu această festivitate, numărul cuplurilor care au marcat ”Nunta de aur” în Sala de Consiliu a Primăriei municipiului, de la debutul acţiunii, în 1999, şi până în prezent a trecut de cifra de 2000, ajungând la 2005 fericite perechi. Ca şi până acum, sărbătoriţii au primit din partea reprezentantului administraţiei locale o floare, o diplomă de fidelitate, precum şi tichete sociale în valoare de 600 lei pentru fiecare cuplu. La finalul acţiunii, s-a ciocnit o cupă de şampanie şi s-au făcut fotografii cu aniversaţii.
Tot în această perioadă, 15 râmniceni cu vârsta de peste 90 de ani au intrat în ”Clubul Nonagenarilor”, primind, la domiciliu lor sau la sediul Direcţiei de Protecţie Socială, tichete sociale în valoare de 500 lei, pentru vârstele cuprinse între 90 şi 94 de ani, sau de 700 lei pentru vârste cuprinse între 95 şi 99 de ani.