|luni, decembrie 9, 2024
  • Follow Us!

Arhiepiscopul Râmnicului a slujit la hramul Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Toplița 

mg_2019

Joi, 20 iulie 2017, la invitația Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Toplița, cu prilejul sărbătoririi hramului acesteia.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Din soborul de ierarhi au mai făcut parte: Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Presfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii și Preasfințitul Părinte Ignatie, Arhiereu Vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre viața și minunile Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, arătând că „Sfântul Ilie este cel mai mare prooroc pe care l-a avut neamul lui Israel, iar viața sa este pentru noi un model de cumpătare, un model de urmare a credinței celei drepte. Sfântul Ilie a mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru fiul văduvei din Sarepta Sidonului și, de asemenea, pentru cei care erau chinuiți de secetă, atât oameni cât și animale. …

Să rugăm pe Preabunul Dumnezeu să ne păstreze pe fiecare dintre noi în dreapta credință și să nu ne abatem de la calea lui Dumnezeu, să rămânem în credința strămoșilor noștri”, a îndemnat Chiriarhul Râmnicului.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, soborul de ierarhi, preoți și diaconi a săvârșit slujba parastasului părinților Patriarhului Miron Cristea, care se află în cripta de sub biserica de lemn.

Leave a Response