|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Costi Radulescu vrea sa intre in ISTORIA judetului! 

costi-radulescu-715x400

 

Potrivit unei informări cu privire la activitatea desfăşurată de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, în luna iulie, s-a avut în vedere respectarea principalelor atribuţii îndeplinite, privind funcţionarea aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea, relaţia cu instituţiile şi serviciile publice de interes judeţean, precum şi relaţia cu autorităţile administraţiei publice locale, prevăzute de Legea Administraţiei Publice Locale. Sâmbătă, 1 iulie 2017, în Sala de Spectacole a Consiliului Judeţean Vâlcea, a avut loc o festivitate prilejuită de aniversarea a 45 de ani de la înfiinţarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Judeţean Vâlcea în colaborare cu domnul doctor Radu Dobrescu şi actualul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, dr. Dan Ponoran. În cadrul festivităţii, la care au fost invitaţi să participe, parlamentari, consilieri judeţeni şi locali, primari, cadre medicale şi reprezentanţi ai mass- media locală, au luat cuvântul managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea (SJU), dr. Dan Ponoran, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, edilul Mircia Gutău, prefectul Florian Marin şi dr. Radu Dobrescu. Unul dintre cele mai emotionante momente ale acestui eveniment a fost acordarea Diplomei de Excelenţă doctorului Radu Dobrescu, primul director al Spitalului Judeţean Vâlcea.

În data de 05.07.2017, Consiliul Judeţean Vâlcea a depus, spre finanţare, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6, îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţa regională, Prioritatea de investiţie 6.1, proiectul „Modernizare DJ 703 G Jiblea – Săiătrucei – Berisiăveşti – Robaia – limita jud. Argeş”. Proiectul menţionat, cuprins în Lista de proiecte prioritare în domeniul Transporturilor, aprobată prin Hotărâre a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest (CDR Sud-Vest Oltenia), fost transmis spre aprobare, Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, prin intermediul aplicaţiei MySMIS. Valoarea totală a modernizării DJ 703 G Jiblea – Sălătrucel – Berisiăveşti – Robaia – limita jud. Argeş este de 84.120.609,31 lei, din care contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Vâlcea este 1,682,412.19 lei. Prin proiect se propune modernizarea drumului judeţean 703 G, în lungime de 12,65 km, care porneşte din DN7CC, localitatea Jiblea Veche (oraşul Călimăneşti), traversează comunele Sălătrucel şi Berisiăveşti, până la limita cu judeţul Argeş şi se continuă în judeţul Argeş până la intersecţia cu DJ 703H, în localitatea Şuici, zona unde este prevăzută realizarea tronsonului de autostrada A1 Piteşti – Sibiu. În data de 11.07.2017, Consiliul Judeţean Vâlcea a depus, spre finanţare, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6, îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţa regională, Prioritatea de investiţie 6.1, proiectul “Modernizare DJ 678 Limita Judeţul Olt – Drăgoeşti – Casa Veche – Dragioiu – Galicea – Bratia – Cremenari – Bercioiu – Ruda – Bârseşti – Barza – Budeşti (DN7), judeţul Vâlcea“. Proiectul menţionat, cuprins în Lista de proiecte prioritare în domeniul Transporturilor, aprobată prin Hotărâre a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest (CDR Sud-Vest Oltenia), fost transmis, spre aprobare, Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, prin intermediul aplicaţiei MySMIS. Valoarea totală a modernizării DJ 678 este de 151.954.848,76 lei, din care contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Vâlcea este 2.989.140,60 lei. Realizarea acestui drum judeţean ar asigura conectarea directă la Reţeaua trans-europeană de transport TEN-T Core E81 (DN7) Mălureni – Rm. Vâlcea – Câineni”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a avut marţi, 11.07.2017. o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., având ca scop analizarea stadiului de implementare a proiectului privind realizarea autostrăzii Sibiu-Piteşti, pe tronsoanele situate pe teritoriul administrativ al judeţului Vâlcea. Cu această ocazie, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a asigurat delegaţia Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) de tot sprijinul, având în vedere importanţa proiectului considerat ca prioritate strategică de interes naţional şi european. În cadrul aceleiaşi întâlniri, s-a discutat şi despre sensul giratoriu propus a se realiza în intersecţia dintre DN 67 Limită judeţ Gorj – Horezu – Râmnicu Vâlcea — Goranu, DJ 649 Băile Govora – Pietrari şi DJ 647 Tătărani – Mihăeşti – Buleta, a cărui documentaţie se află în analiză spre avizare în Consiliul Tehnico – Economic al Companiei Naţionale a Infrastructurii Rutiere.

Joi, 13.07.2017, la iniţiativa domnului Preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a avut loc o şedinţă de lucru cu privire ia „Oportunităţi de dezvoltare turistică prin promovarea integrată a destinaţiei Vâlcea”, care s-a desfăşurat în sala de conferinţe a Hotelului Orizont din staţiunea Calimăneşti-Căciulata. Au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, mediului de afaceri, mediului academic, dar şi ai Centrelor de Informare Turistică de pe raza unităţii administrativ-teritoriale. Au fost dezbătute aspecte legate de cooperarea public-privată privind intensificarea activităţii de promovare prin turismul de evenimente, editarea unui ghid al structurilor de cazare clasificate de Ministerul Turismului şi promovarea acestora pe site-ul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Vâlcea, precum şi identificarea unor soluţii în ceea ce priveşte lipsa personalului calificat în industria hotelieră. O concluzie importantă, cu care cei prezenţi au fost de acord, este de a realiza o “Strategie de dezvoltare a turismului în judeţul Vâlcea”, adaptată la condiţiile şi la cerinţele pieţei turistice actuale. Preşedintele Constantin Rădulescu a fost informat în legătură cu problemele cu care se confruntă agenţii economici şi i-a asigurat de toată deschiderea şi sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea pentru a le rezolva.

În data de 14.07.2017, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, a dat startul vizitelor în localităţile unde se execută lucrări de reabilitare, finanţate de Consiliul Judeţean Vâlcea, pentru a verifica modul de respectare a standardelor de calitate. Aceste verificări reprezintă un parteneriat corect între instituţia noastră şi constructor, pentru a preîntâmpina orice difuncţionalitate, astfel încât, la final, vâlcenii să beneficieze de pe urma unor lucrări de calitate şi bine făcute. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea are convingerea că lucrările se vor desfăşura în ritm susţinut şi îi asigură pe cetăţeni că va merge la toate lucrările aflate în execuţie, dar şi la cele care urmează să înceapă şi nu va tolera constructorilor nicio abatere de la normele de calitate.

Urmare necesităţii clarificării unor probleme semnalate de asociaţiile transportatorilor, marţi, 18 iulie 2017, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea a avut loc o dezbatere la care au participat: Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, însoţit de specialişti în domeniu din aparatul propriu al instituţiei, Prefectul judeţului, Florian Marin, Inspector Şef – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, comisar Bogdan Berechet, Şef Serviciu Rutier, subcomisar Florian loniţă, Şef Agenţia A.R.R. Vâlcea, Ovidiu Crăpătureanu, Inspector I.S.C.T.R.Vâlcea, Dicu Alin, Preşedintele şi Vicepreşedintele Asociaţiei Transportatorilor Rutieri de Persoane, Sabin Ogreanu şi Eliade Duca şi Preşedintele Asociaţiei Transportatorilor Rutieri cu Reprezentativitate din judeţul Vâlcea, Daniel Matei. Operatorii de transport şi-au exprimat nemulţumirea în ceea ce priveşte cuantumul amenzilor prevăzute de legislaţia în vigoare şi de prevederile Regulamentului serviciului de transport public judeţean de persoane. Totodată, s-a semnalat şi problema generată de transportul ilicit de persone, aşa zisa piraterie, fenomen ce a căpătat amploare în ultima perioadă de timp. În ceea ce priveşte Regulamentul serviciului de transport public judeţean, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 69 din 18 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, transportatorii au fost informaţi că întocmirea acestuia s-a realizat în baza Regulamentului – cadru aprobat prin Ordinului Ministrului Transporturilor nr.972/2007. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a solicitat Prefectului si conducerii Poliţiei rutiere o implicare mai mare în ceea ce priveşte combaterea taximetriei ilicite, iar operatorilor economici le-a solicitat îmbunătăţirea condiţiilor de transport, în vederea asigurării unor servicii publice de calitate şi sigure pentru vâlceni. În toată perioada lunii iulie, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a avut mai multe întâlniri cu parlamentari, primari, viceprimari, consilieri judeţeni, consilieri locali, directori de instituţii, în cadrul cărora s-au purtat discuţii pe marginea problemelor curente cu care se confruntă autorităţile locale.

Leave a Response