CNSAS a dovedit in instanţă calitatea de colaborator al Securităţii în cazul a patru consilieri locali din Vâlcea
În cadrul raportului de activitate pe 2016, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a prezentat lista nominală a acţiunilor în constatare finalizate prin decizii definitive şi irevocabile ale ÎCCJ, în anul trecut. Astfel, din judeţul Vâlcea apar următoarele nume: ALEXANDRU VIOREL, consilier local Sineşti, colaborator – proces câştigat irevocabil de CNSAS în Dosar nr. 3596/2/2014; DANEŞ CONSTANTIN MARCEL, consilier local Câineni, colaborator – proces câştigat irevocabil de CNSAS în Dosar nr. 2438/2/2014; MEZINCARU VASILE ION consilier local Primăria Băile Olăneşti, colaborator – proces câştigat irevocabil de CNSAS în Dosar nr. 1283/2/2015; MIHĂILESCU EUGEN consilier local Slătioara, colaborator, proces câştigat irevocabil de CNSAS în Dosarul nr. 6977/2/2014. La nivel naţional, în 2016, după aprobarea a 487 de rapoarte în şedinţele de Colegiu, instituţia a comunicat petiţionarilor, în scris, identitatea a 829 de informatori, deconspiraţi prin studierea a 1.409 dosare din arhiva CNSAS. Trebuie precizat că transmiterea identităţii unei surse nu echivalează cu încadrarea persoanei în categoria colaboratorilor Securităţii, întrucât legea nu prevede, în această situaţie, şi o evaluare a informaţiilor transmise, din perspectiva încălcării drepturilor fundamentale ale omului. Aflată la rândul ei în relaţie directă cu exercitarea dreptului de acces la dosar, comunicarea identităţii ofiţerilor de Securitate, în temeiul Art. 1 al 7 din Lege, este reglementată printr-o procedură complet diferită de cea prin care sunt deconspiraţi informatorii. Pentru ca datele personale aparţinând unui fost cadru al Securităţii sau Miliţiei să poată fi remise persoanei care a avut acces la dosar, este obligatorie întrunirea mai multor cerinţe legale, prevăzute atât de Art. 1 şi 2 din OUG 24/2008, cât şi de o soluţie de principiu adoptată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în anul 2012. După cumularea tuturor acestor cerinţe, rezultă că poate fi verificată şi comunicată petenţilor numai identitatea foştilor lucrători de Securitate şi Miliţie care: a) sunt în viaţă; b) au emis sub semnătură olografă documente arhivate exclusiv în dosarul pentru care s-a exercitat dreptul de acces la dosar; c) documentele semnate atestă încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, acest lucru făcând obiectul unei note de constatare, avizată de Direcţia Juridică a instituţiei şi aprobată de Colegiul CNSAS; d) nota de constatare constituie temeiul unei acţiuni privind stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii, înaintată Curţii de Apel Bucureşti.
(Nicu Trandafir)