Consiliul Local a aprobat REDUCEREA tarifelor de colectare a deşeurilor menajere practicate de Romprest
Zilele trecute, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară, a aprobat ajustarea, prin reducere, a tarifelor pentru prestarea activităţilor a căror gestiune a fost delegată către asocierea SC Romprest Energy SRL şi SC Compania Romprest Service SA, după cum urmează: tarif pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere, inclusiv fracţii colectate separat, pentru persoane fizice – 6,47 lei/persoană/lună (inclusiv TVA); tarif pentru colectarea separata si transportul separat al deşeurilor municipale si al deşeurilor similare provenind din activitati comerciale din industrie si institutii, inclusiv fracţii colectate separat, fara a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice si electronice, baterii si acumulatori – 281,5 lei/tonă (fără TVA). Întrucât în conformitate cu prevederile din Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 48/2017, taxele prevăzute la art. 9 alin.(l) lit.c din OUG nr. 196/2005 privind fondul de mediu, printre care se numără şi taxa de depozitare de 80 lei/t, au fost suspendate până la data de 1 ianuarie 2019, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 266/14 iulie 2017, a fost redus de la 147,29 lei fără TVA, la 67,29 lei/tonă fără TVA, tariful de depozitare a deşeurilor municipale la Depozitul de Deşeuri Feţeni. Ca urmare a prevederilor legale mai sus menţionate, am solicitat operatorului serviciului de salubrizare de pe raza municipiului, recalcularea tarifelor aprobate prin HCL 52/28.02.2017 pentru activităţile de colectare separata si transportul separat al deşeurilor menajere, inclusiv fracţii colectate separat, ţinând cont de suspendarea aplicării taxei de mediu de 801ei/tonă. Astfel, cu adresa nr. 5905/18.07.2017, înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 28624/20.07.2017, SC Romprest Energy SRL şi SC Compania Romprest Service SA a transmis memoriul tehnico-economic şi fişa de fundamentare pentru ajustarea prin reducere a tarifelor pentru activitatea de colectare separata si transportul separat al deşeurilor menajere, inclusiv fracţii colectate separat, pentru persoane fizice, precum şi pentru colectarea separata si transportul separat al deşeurilor municipale si al deşeurilor similare provenind din activitati comerciale din industrie si institutii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice si electronice, baterii si acumulatori – persoane juridice. În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului nr. 168 din 28 august 2014, prin care s-a aprobat studiul de Fundamentare – forma revizuită – pentru delegarea gestiunii unor activităţi componente ale Serviciului Public de Salubrizare a municipiului Râmnicu Vâlcea”, s-a desfaşurat procedura de achiziţie publică, conform OUG 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect „Delegarea gestiunii unor activităţi componente ale Serviciului Public de Salubrizare a municipiului Râmnicu Vâlcea”. Ca urmare a finalizării procedurii de achiziţie publică, prin pronunţarea Deciziei civile nr, 1307/17,06v2015 a Curţii de Apel Piteşti care a respins plângerea formulată de SC BRAI CATA SRL împotriva deciziei CNSC nr. 690/71/C10/687 din 19.05.2015. a fost încheiat Contractul de delegare nr.23205/26.06.2015, cu operatorul a cărui ofertă a fost desemnată câştigătoare, respectiv asocierea SC Romprest Energy SRL şi SC Compania Romprest Service SA. Prin HCL nr. 156/30 iulie 2015, au fost aprobate tarifele pentru prestarea activităţilor a căror gestiune a fost delegată, conform ofertei financiare prezentată de operatorul mai sus menţionat în documentaţia de licitaţie, acestea fiind majorate ulterior prin HCL nr. 332/220 din 27 dec.2016. Ţinînd cont că potrivit prevederilor OUG 196/2005 privind Fondul de mediu, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01 ian. 2017 pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate spre depozitare se plăteşte la Fondul de mediu o taxă de 80 lei/tonă, iar începând cu data de 01 februarie 2017 s-a majorat salariul minim pe economie de la 1250 lei la 1450 lei, în baza solicitării SC Romprest Energy SRL şi SC Compania Romprest Service SA de modificare începând cu data de 01 ian 2017, a tarifelor pentru activitatea de Colectare separată şi transport separat al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat din Municipiul Râmnicu Vâlcea pentru persoane juridice, pentru activităţile de colectare separata si transportul separat al deşeurilor menajere, inclusive fracţii colectate separat, petitru persoane fizice, precum şi modificarea tarifului pentru activitatea de colectare si transport al deşeurilor din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora a fost adoptată de către Consiliul Local, hotărea nr. 52/28.02.2017, prin care s-a aprobat majorarea acestor tarife începând cu data de 01.02.2017, după cum urmează: tarif pentru colectarea separata si transportul separat al deşeurilor menajere, inclusiv fracţii colectate separat, pentru persoane fizice – 7,18 lei/persoană/lună (inclusiv TVA); tarif pentru colectarea separata si transportul separat al deşeurilor municipale si al deşeurilor similare provenind din activitati comerciale din industrie si institutii, inclusiv fracţii colectate separat, fara a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice si electronicei baterii si acumulatori – 377,37 lei/tonă (inclusiv TVA); tarif pentru colectarea si transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activitati de reamenajare si reabilitare interioara si/sau exterioara a acestora – 139,09 lei/mc (inclusiv TVA).